Confidenţialitate


CCR urmează să se pronunțe pe sesizarea lui Cazanciuc ce vizează și dosarul penal al lui Tăriceanu


CCR urmează să se pronunțe pe sesizarea lui Cazanciuc ce vizează și dosarul penal al lui Tăriceanu

Curtea Constituţională a României este aşteptată să se pronunţe și pe cererea de soluţionare a unui conflict juridic dintre Senat şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Preşedintele interimar al Senatului, Robert Cazanciuc, a făcut sezizarea, după ce Parchetul General i-a deschis lui Călin Popescu-Tăriceanu un dosar de abuz în serviciu.

La începutul acestui an, fostul preşedinte al Senatului Călin Popescu-Tăriceanu a primit calitatea de suspect în dosarul deschis în cazul lui Cristian Marciu, rămas senator, deși încă din 2015 Înalta Curte a stabilit că acesta este incompatibil.

Călin Popescu-Tăriceanu nu a pus în aplicare decizia definitivă a instanţei, iar pentru asta e acuzat de abuz în serviciu și complicitate la uzurpare de calităţi oficiale.

Pe 29 mai, Robert Cazanciuc a sesizat Curtea Constituţională acuzând Parchetul că s-a amestecat ilegal în activitatea Parlamentului și că acţiunea judiciară pornită împotriva fostului şef al Senatului ar fi un fapt de o imensă gravitate care ar creea un precedent periculos.

În replică, Parchetul General a transmis Curții Constituționale că, deşi au trecut mai mult de trei ani de la sesizarea Senatului de către Agenția Națională de Integritate, nu s-a luat nicio decizie legată de vacantarea unui loc de senator declarat incompatibil printr-o hotărâre judecătorească definitivă, procurorii nefăcând altceva decât să îşi facă datoria.


Ultimele stiri
Proteste în mai multe țări europene. În Franța s-au închis muzeele, în Spania au ieșit în stradă pensionarii

Misterele „Nopții înstelate” a lui van Gogh. Cercetătorii încearcă să le deslușească

MAI: O parte a fermierilor români sunt instigați la proteste de amploare; principalele solicitări ale fermierilor au fost…

Astra Film Festival Sibiu. ”Replica” și ”Elon Musk dezvăluit” sunt printre peliculele care vor fi proiectate azi |…

București: Blocul evacuat din cauza unei crăpături are probleme de aproape 9 ani. Locatarii au refuzat consolidarea

Închisoare pe viață pentru un bărbat care anul trecut a împuşcat mortal două persoane la Urziceni

Cum să trecem mai ușor peste schimbarea orei? Ce recomandă medicii | AUDIO

Cehia vrea să schimbe modul de finanțare a presei publice. Jurnaliștii anunță grevă

UPDATE: Locuitorii unui bloc sunt evacuați, după ce a apărut o crăpătură între două scări | GALERIE FOTO

CFR Călători: Trecerea la ora de iarnă din această noapte nu modifică Mersul Trenurilor în vigoare



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează