Confidenţialitate


CCR se pronunță pe tema căsătoriilor între persoane de același sex


CCR se pronunță pe tema căsătoriilor între persoane de același sex

Curtea Constituțională este așteptată să se pronunțe asupra propunerii de revizuire a Constituţiei –  în sensul definirii căsătoriei ca uniune între o femeie şi un bărbat, da rși recunoașterea căsătoriilor oficiate în străinătate.

Iniţiativa, depusă la Senat la sfârșitul lunii mai, a fost însoţită de 3 milionane de semnături.

Textul Constituţiei prevede căsătoria ‘liber consimţită între soţi’.

Peste 20 de organizații ne-guvernamentale au cerut Curții Constituționale să respingă inițiativa „Coaliției pentru familie”.

În opinia acestor organizații, demersul ar încălca dreptul la viaţă privată şi familie.

Proiectul de revizuire a Constituției a fost depus la Parlament pe 23 mai de către Coaliția pentru familie, însoțit de trei milioane de semnături. Inițiatorii spun că susţin “normalitatea” şi că abordarea  trebuie să fie una “fie din perspectiva paradigmei religioase, fie a paradigmei sociologice”.

Coaliția anti-discriminare și organizații neguvernamentale din România au transmis, de asemenea, opinii scrise către CCR, pentru a sublinia caracterul discriminatoriu al inițiativei Coaliției pentru Familie.

Potrivit articolului 48 din Constituţie, “familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor”.


Ultimele stiri
Patru rase de câini ciobănești românești sunt pe cale de dispariție. Asociația HAITA face demersuri pentru înscrierea în…

lorin Stoian, antreprenorul care a transformat o fermă de familie într-o afacere cu peste 900 de hectare: „Ochiul…

Ce spune Mihai Jurca despre scandalul contractelor din programul SAFE cu Rheinmetall, interzicerea lui Vanghele la Cotroceni și…

Eurostat: Românii, pe locul cinci în UE la incapacitatea de a-și acoperi cheltuielile neprevăzute | AUDIO

Lucia Sabrina Papa, prima femeie nevăzătoare din Italia care se pregătește să devină pilot | AUDIO

Marșul Independenței din Varșovia, organizat pe fondul tensiunilor cu guvernul lui Donald Tusk. Naționaliștii protestează față de criza…

George Simion îi răspunde lui Nicușor Dan după criticile la adresa AUR: „Suntem țintă acum într-un plan pentru…

Concluzii după a doua zi de negocieri Rusia-Ucraina-SUA la Abu Dhabi: acord pentru un schimb de prizonieri. Diferențele…

ISU Dâmbovița: Nu mai sunt scurgeri de gaze la stația GPL din localitatea Cornești. Se fac măsurători în…

Brașov: Ambulanţierii contestă somațiile de plată pentru consumul de combustibil. 80% dintre angajați au primit notificări în acest…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează