Confidenţialitate


CCR respinge și a doua sesizare a președintelui Iohannis pe legile justiției


CCR respinge și a doua sesizare a președintelui Iohannis pe legile justiției

Curtea Constituțională a respins astăzi și cea de-a doua sesizare a președintelui Klaus Iohannis pe legile justiției. Este vorba de actul normativ privind funcționarea Consiliului Superior al Magistraturii, trimis pe masa CCR la începutul lunii trecute.

Sesizarea șefului statului a fost respinsă ca inadmisibilă, pe motiv de depășire a termenului în care președintele putea solicita verificarea constituționalității modificărilor aduse actului normativ.

Decizia a fost luată cu majoritate de voturi, la fel ca în cazul respingerii, săptămâna trecută, a sesizării privind legea 304/2004, privind organizarea judiciară.

Legea a fost trimisă la CCR de șeful statului la începutul lunii mai, după ce fusese deja declarată parțial neconstituțională de două ori la sesizarea Opoziției și a Curții Supreme.

Odată cu sesizarea Curții, Klaus Iohannis a trimis legile Justiției și la Comisia de la Veneția, instituție din partea căreia a solicitat un aviz în privința modificărilor aduse de PSD, ALDE și UDMR celor trei acte normative. Totodată, Klaus Iohannis a solicitat Curții Constituționale să aștepte avizul Comisiei de la Veneția înainte de a se pronunța pe sesizările sale. Cererea președintelui a fost însă ignorată de judecătorii constituționali.

Ce poate face președintele mai departe?

Președintele mai are la dispoziție o singură cale de atac în acest caz, și anume trimiterea legii în Parlament la reexaminare, apoi este obligat să semneze promulgarea actului normativ. O eventuală trimitere la reexaminare a actului normativ va fi însă, cel mai probabil, sortită eșecului, deoarece majoritatea PSD-ALDE-UDMR nu este dispusă să ia în seamă obiecțiile șefului statului.


Ultimele stiri
Bulgaria: Cel puțin zece morți după două accidente rutiere pe ambele sensuri ale unei autostrăzi din sud-estul țării.…

Un nou candidat în cursa pentru preşedinţia Franţei: judoka Teddy Riner. Sportivul are în palmares 5 medalii de…

Reacții politice după ce Ilie Bolojan a anunțat că liberalii care au contestat în instanţă deciziile Congresului vor…

Parlamentul se reuneşte în şedinţă comună pentru desemnarea noilor membri ai CA la SRTV şi SRR

Comisia Europeană vrea să combată practicile manipulative din mediul online. Între ele, tehnicile de design ce manipulează utilizatorii…

Mihaela Nabăr atrage atenția asupra bullyingului în școli: „Degeaba lucrăm cu copilul dacă nu intervenim asupra profesorului și…

Actorul Russell Brand, condamnat la zece ani și șase luni de închisoare pentru viol și agresiuni sexuale |…

Franța acuză Iranul că s-ar afla în spatele atacului cibernetic asupra frigiderelor din sute de supermarketuri

Tulcea: RO-Alert în estul județului, după detectarea unei drone în apropiere de Sulina. Două avioane F-16 au decolat…

Ilie Bolojan anunță construirea unui pol reformist. PNL începe negocierile pentru fuziunea cu Forța Dreptei | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează