Confidenţialitate


CCR discută sesizarea privind proiectul de modificare a Legii referendumului


CCR discută sesizarea privind proiectul de modificare a Legii referendumului

Curtea Constituţională a României urmează să ia în discuţie joi sesizarea privind proiectul de modificare a Legii referendumului.

USR anunţa pe 4 aprilie că, împreună cu PNL şi PMP, va sesiza, din nou, CCR cu privire la neconstituţionalitatea Legii pentru modificarea şi completarea Legii 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului.

În opinia USR, PSD manipulează opinia publică şi foloseşte pretextul iniţiativei cetăţeneşti de modificare a Constituţiei pentru redefinirea familiei ca să adopte un proiect de lege care elimină din prerogativele preşedintelui României.

În sesizarea adresată Curţii Constituţionale se susţine, printre altele, că sintagmele “proiectul legii constituţionale” şi “adoptat de fiecare cameră a Parlamentului”, cuprinse în legea trimisă pentru promulgare, sunt neclare, contrar exigenţelor din Constituţie referitoare la calitatea legii. În opinia semnatarilor sesizării, în textul legii există şi alte sintagme sau cuvinte neclare ori imprecise.

La finalul anului trecut, PNL şi USR au mai sesizat Curtea Constituţională cu privire la acest proiect de lege, care iniţial propunea ca data organizării unui referendum pentru revizuirea Constituţiei să fie stabilită de Guvern. Sesizarea a fost admisă cu unanimitate, iar proiectul s-a întors în Parlament pentru a fi pus în acord cu decizia CCR, după care trimis pentru promulgare la preşedinte, care a solicitat reexaminarea lui.

Referendumul naţional cu privire la revizuirea Constituţiei are loc în ultima duminică a perioadei de 30 de zile de la data adoptării în Parlament a actului normativ de revizuire a Legii fundamentale, urmând ca această dată să fie adusă la cunoştinţă publică de către Guvern – a decis Senatul pe 26 martie, respingând cererea de reexaminare a preşedintelui Klaus Iohannis.

Pe 4 aprilie, cererea de reexaminare a fost respinsă şi de Camera Deputaţilor, care a adoptat actul normativ în forma în care a fost trimis la promulgare.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, pe 18 aprilie, că nu va promulga Legea referendumului aşa cum a ajuns la Administraţia Prezidenţială, precizând că intenţionează să sesizeze CCR. “Legea referendumului, aşa cum a ajuns acum la mine, nu va fi promulgată. Eu am oarece nemulţumiri faţă de această lege şi voi solicita opinia Curţii Constituţionale”, spunea Iohannis.


Ultimele stiri
Patru rase de câini ciobănești românești sunt pe cale de dispariție. Asociația HAITA face demersuri pentru înscrierea în…

lorin Stoian, antreprenorul care a transformat o fermă de familie într-o afacere cu peste 900 de hectare: „Ochiul…

Ce spune Mihai Jurca despre scandalul contractelor din programul SAFE cu Rheinmetall, interzicerea lui Vanghele la Cotroceni și…

Eurostat: Românii, pe locul cinci în UE la incapacitatea de a-și acoperi cheltuielile neprevăzute | AUDIO

Lucia Sabrina Papa, prima femeie nevăzătoare din Italia care se pregătește să devină pilot | AUDIO

Marșul Independenței din Varșovia, organizat pe fondul tensiunilor cu guvernul lui Donald Tusk. Naționaliștii protestează față de criza…

George Simion îi răspunde lui Nicușor Dan după criticile la adresa AUR: „Suntem țintă acum într-un plan pentru…

Concluzii după a doua zi de negocieri Rusia-Ucraina-SUA la Abu Dhabi: acord pentru un schimb de prizonieri. Diferențele…

ISU Dâmbovița: Nu mai sunt scurgeri de gaze la stația GPL din localitatea Cornești. Se fac măsurători în…

Brașov: Ambulanţierii contestă somațiile de plată pentru consumul de combustibil. 80% dintre angajați au primit notificări în acest…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează