Confidenţialitate


CCR: Deciziile în dosarele penale nu mai pot fi pronunţate fără motivare | AUDIO


CCR: Deciziile în dosarele penale nu mai pot fi pronunţate fără motivare | AUDIO

Potrivit deciziei CCR, o persoană nu poate fi condamnată fără a exista o motivare a deciziei. Dacă hotărârea judecătorească este redactată ulterior, acest lucru ar aduce atingere dreptului de acces la instanţă şi dreptului la un proces echitabil al persoanei condamnate, argumentează judecătorii CCR.

De asemenea, punerea în executare a unei hotărâri judecătorești penale definitive – mai bine spus, încarcerarea unui condamnat înaintea motivării în fapt și în drept a sentinței – contravine dispozițiilor constituționale și convenționale referitoare la libertatea individuală și  siguranța persoanei, arată Curtea.

De regulă, termenul de 30 de zile pentru motivarea sentințelor prevazut de CCR nu era respectat de către instanţe, existând şi cazuri în care judecătorii și-au motivat deciziile după un an de la pronunţare.

Guvernul sau Parlamentul au acum 45 de zile pentru a pune de acord prevederile declarate neconstituţionale cu dispoziţiile legii fundamentale, în caz contrar, articolele respective îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei CCR.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.
  • Adriana Sârbu

Ultimele stiri
Dr. Mihaela Bilic, despre suplimentele alimentare: ce trebuie să știe consumatorii

CCR dezbate pe 18 noiembrie sesizarea președintelui Nicușor Dan privind declararea ca municipiu a orașului Voluntari | AUDIO

Alexandru Toader, fiul lui Tudorel Toader, reținut pentru 24 de ore. Este acuzat că ar fi hărțuit sexual…

Guvernul anunță șapte măsuri pentru prevenirea violenței în școli | AUDIO

Vrancea: Proteste la adăpostul de câini din Suraia, redeschis după neregulile descoperite în iarnă | AUDIO

MyCNPP, aplicația lansată de Casa de Pensii. Pensionarii și persoanele asigurate își pot verifica online datele despre pensie…

Atacul cu drone asupra unei nave în Marea Neagră. Cinci dintre cei nouă marinari salvați, duși la spital.…

CSM, reacție după decizia CEDO privind plata eșalonată a drepturilor salariale ale magistraților | AUDIO

Peste 350 de participanți la a doua ediție a Forumului privind Statul de Drept, organizat la București. Independența…

Președintele ANRE dezminte informațiile conform cărora salariile angajaților ar fi fost majorate: „Niciun salariu din Autoritatea de Reglementare,…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează