Confidenţialitate


CCR a respins plângerea referitoare la secretul votului asupra moţiunii de cenzură


CCR a respins plângerea referitoare la secretul votului asupra moţiunii de cenzură

Curtea Constituţională a respins ca inadmisibilă, miercuri, sesizarea în care fostul premier Sorin Grindeanu acuza faptul că nu a fost respectat secretul votului la moţiunea de cenzură din 21 iunie, care a dus la destituirea cabinetului său.

În opinia sa, ar fi rezultat un conflict de natură constituţională între puterile statului prin efectul demersului inițiat de coaliția PSD-ALDE.

Sorin Grindeanu a reclamat că unii parlamentari au votat moţiunea de cenzură cu bile la vedere, fapt care ar contravine prevederilor din Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului. Documentul prevede explicit votul secret pentru moţiunile de cenzură.

În opinia fostului premier, căzut în digrația colegilor după un conflict personal cu liderul PSD, Liviu Dragnea, nerespectarea secretului la vot a creat un conflict de natură constituţională între puterile statului, prin efectele pe care adoptarea moţiunii le-a produs.

Sorin Grindeanu precizează în solicitarea trimisă Curții Constituționale că nu dorește, totuși, o eventuală anulare a debarcării cabinetului său.

În replică, Liviu Dragnea a susținut că ‘votul secret este o opţiune’ la care recurgi sau nu.

Conținutul moţiunii de cenzură prin care Puterea și-a destituit propriul guvern a fost adus în discuţie de opoziţie. Birourile Permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au respins însă propunerea de constituire a unei comisii parlamentare care să ancheteze corectitudinea votului, solicitată de PNL, USR şi PMP.

 


Ultimele stiri
PSD exclude o colaborare politică cu AUR, susține Sorin Grindeanu. Partidul de extremă dreapta respinge la rândul său…

Bulgaria ridică o parte din sancțiunile asupra Rusiei pentru a face rost de componentele necesare centralei nucleare Kozlodui…

A fost publicată lista oficială a celor 23 de jucători care fac parte din lotul României pentru meciul…

Israelul i-a scos temporar de pe lista țintelor sale pe ministrul iranian de externe și pe președintele Parlamentului…

Meta și Google, găsite vinovate în procesul privind dependența tinerilor de rețelele sociale | AUDIO

Biletele de avion s-au scumpit de până la cinci ori în ultima lună din cauza creșterii prețului combustibilului…

Nu este o problemă în privința stocurilor de medicamente, dă asigurări ministrul Sănătății: „Cer apel la calm din…

Atenție la medicamentele vândute online: jumătate dintre acestea sunt false și pot afecta sănătatea, avertizează Organizația de Sterilizare…

Concedieri de amploare la Primăria Capitalei. Administrația Cimitirelor se unește cu departamentul Lacuri-Parcuri, anunță primarul Ciprian Ciucu |…

Galați: Jaf la Primăria din comuna Ivești. Hoții au tăiat cabluri, au distrus sistemul de supraveghere și au…