Confidenţialitate


Revocarea din funcția de Avocat al Poporului a Renatei Weber, neconstituțională


Revocarea din funcția de Avocat al Poporului a Renatei Weber, neconstituțională

Curtea Constituțională a admis contestația PSD față de revocarea din funcția de Avocat al Poporului a Renatei Weber și a declarat că această decizie a Parlamentului este neconstituțională, relatează News.ro. În urma acestei decizii a CCR, Renate Weber ar putea reveni în postul de Avocat al Poporului.

Hotărârea Parlamentului 36/2021 pentru revocarea Avocatului Poporului este neconstituţională, fiind încălcate prevederile referitoare la principiul legalităţii şi durata de 5 ani a mandatului acestuia, se arată în sesizarea depusă de PSD la Curtea Constituţională.

Potrivit documentului, hotărârea Parlamentului a încălcat prevederile art. 1 alin. (5) referitoare la principiul legalităţii şi art. 58 alin. (1) din Constituţie privind durata de 5 ani a mandatului Avocatului Poporului.

“În mod contrar garanţiilor de independenţă ale Avocatului Poporului subliniate de jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi prevăzute de standardele europene, Parlamentul a adoptat hotărârea de revocare a Avocatului Poporului cu încălcarea Constituţiei, a standardelor de independenţă ale instituţiei, dar şi chiar a prevederilor art. 9 alin. (2) din Legea nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, republicată, astfel cum au fost explicitate în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, utilizând revocarea ca un mecanism de control discreţionar, politic, iar nu ca un control de legalitate în privinţa Avocatului Poporului”, se arată în sesizare.

Semnatarii sesizării precizează că nu contestă dreptul Parlamentului de a evalua activitatea Avocatului Poporului, ci “tocmai constituţionalitatea acestei evaluări, în sensul că evaluarea realizată nu a fost una obiectivă, nu a respectat cadrul constituţional şi legal şi nu a fost bazată pe o demonstraţie a unor încălcări cumulative a Constituţiei şi a legilor”.

 

Foto: INQUAM/George Călin

 


Ultimele stiri
Cele trei moțiuni simple depuse la Senat de AUR și de grupul Pace-Întâi România au fost respinse |…

Mihaela Nabăr, World Vision România, despre limitarea accesului copiilor la rețelele de socializare: „Cei care le folosesc nu…

Ministrul Culturii, despre programul pilot care stabilește norma de opt ore de muncă pentru actori: Vizează evidențierea orelor…

Reprezentanții Rezervației Delta Dunării și autoritățile locale au organizat o amplă acțiune de verificare în Grindul Dranov, după…

Guvernul de la Budapesta a permis funcționarea unei fabrici de baterii, deși se știe că a provocat intoxicații…

Începe procesul lui Călin Georgescu pentru propagandă legionară. Tribunalul București a respins contestația depusă de fostul candidat la…

Insula Capri va interzice accesul grupurilor de peste 40 de vizitatori pentru a reduce aglomerația. Și ghizii vor…

Academia Europa FM. Cine ne apără copiii într-o lume dominată de algoritmi? Invitați sunt Mihaela Nabăr, Vlad Zaha…

Blocul Național Sindical cere eurodeputaților români să susțină raportul Danielsson pentru protecția lucrătorilor | AUDIO

Reacția UNITER despre proiectul pilot al Ministerului Culturii, care impune actorilor să stea opt ore la serviciu: „Nici…