Confidenţialitate


CCR a declarat neconstituțională legea pensiilor private | AUDIO


CCR a declarat neconstituțională legea pensiilor private | AUDIO

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Proiectul de lege care stabilea cum vor fi încasate pensiile private, adoptat la jumătatea lunii octombrie de Parlament, a picat, astăzi, la Curtea Constituțională. Sesizările au fost făcute de reprezentanții AUR și de Instanța supremă. Decizia vine la al treilea termen. Magistrații au amânat de două ori o hotărâre în acest caz.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Parlamentul stabilise că pensiile private se plătesc astfel: o tranșă unică de 30%, apoi tranșe egale, încasate lunar de beneficiari, pe o durată de până la opt ani. Excepția: bolnavii cu afecțiuni oncologice, care, potrivit legii, puteau încasa întreaga sumă acumulată la un fond privat de pensii.

Restul persoanelor care contribuie la fonduri private pot retrage banii doar eșalonat, stabilea proiectul trecut de Parlament.

Acum, judecătorii constituționali au stabilit că unele prevederi încalcă Legea fundamentală a țării. Vizat a fost articolul 55, alineatul 2, adică tocmai aceste prevederi care le permit bolnavilor cu afecțiuni oncologice să încaseze banii într-o singură tranșă, de 100%, ceea ce ar putea fi considerat discriminatoriu:  „încalcă principiul egalității în drepturi, întrucât instituie o discriminare care nu este bazată pe criterii obiective, ci, dimpotrivă, pe criteriul subiectiv al afecțiunii de care suferă membrul contributor la un fond de pensii.”

Argumentele CCR

  • Dispozițiile în virtutea cărora membrul fondului de plată a pensiei nu poate încasa ca plată unică decât 30% din activul personal nu aduc atingere dreptului de proprietate privată, legea criticată influențând doar modalitatea de plată. Reglementarea eliberării sumelor în mod fracționat și cu periodicitate lunară derivă din specificul noțiunii de pensie, care, prin ipoteză, presupune prestații succesive, întinse, de obicei, pe toată durata vieții. În cazul legii în discuție, durata de plată este, ca regulă, de minimum 8 ani. O plată efectuată integral, uno ictu, ar contrazice însăși ideea de pensie, care este menită a reprezenta o sursă constantă de venit, de care titularul să beneficieze periodic, un timp cât mai îndelungat, ca o fructificare a efortului pe care, în timpul vieții active, l-a depus prin muncă remunerată, și care să îi asigure, și după acest moment, veniturile necesare traiului zilnic.
  • Modalitatea de plată instituită prin legea criticată răspunde și cerințelor referitoare la existența unui scop legitim al reglementării, adecvare, necesitate și asigurarea unui just echilibru între interesele concrete pentru a fi corespunzătoare scopului urmărit.
  • Nu este nesocotit nici principiul neretroactivității legilor, Curtea constatând că legea criticată nu afectează validitatea contractelor anterioare, ci reglementează o etapă ulterioară, și anume plata pensiei.
  • În ceea ce privește criticile referitoare la pretinsa lipsă de precizie, claritate și previzibilitate a unora dintre prevederile Legii privind plata pensiilor private, Curtea a constatat că nu poate fi reținută, dispozițiile criticate întrunind exigențele de calitate rezultate prin principiul legalității consacrat de art.1 alin.(5) din Constituție.

Decizia este definitivă și general obligatorie.

 


Ultimele stiri
Comisia Europeană analizează dacă România poate primi cele 231 de milioane de euro aferente îndeplinirii reformei pensiilor magistraților,…

Suceava: Doi polițiști au fost răniți după ce autospeciala cu care se îndreptau spre o misiune a fost…

Cristian Păun, despre bugetul de stat pentru 2026: Este mai realist și mai prudent decât bugetele pe care le-au făcut…

O nouă dronă, detectată de sistemele MApN în nordul județului Tulcea | Aeronave F-16, ridicate în aer

Președintele Nicușor Dan participă joi și vineri la Consiliul European și Summitul Euro | Întrevedere cu secretarul General…

Garda Națională de Mediu anunță controale în toată țara. Aproape 90% din deșeurile colectate nu sunt reciclate | AUDIO

Tulcea: Mesaj Ro-Alert, transmis populației din nordul județului cu privire la atacurile rusești din apropiere, asupra Ucrainei

A fost inaugurat noul terminal de pasageri al Aeroportului Internațional „Mihail Kogălniceanu”, funcționabil în aceeași curte cu Baza…

Scandal-monstru între deputatul PSD Adrian Câciu și o colegă de la PNL: „Nu aveți drept la replică”. Liberalii…

Modificări în sistemul medical. Ministrul Sănătății: Vor fi trei categorii de gărzi și introducem o noutate | AUDIO