Confidenţialitate


CCR a decis că legea care vizează implementarea Registrului Unic al Transparenței Intereselor la Parlament este constituțională, după contestațiile AUR și SOS | AUDIO


CCR a decis că legea care vizează implementarea Registrului Unic al Transparenței Intereselor la Parlament este constituțională, după contestațiile AUR și SOS | AUDIO

Sursa foto: Shutterstock

CCR a decis că legea care vizează implementarea Registrului Unic al Transparenței Intereselor la Parlament este constituțională, după ce a fost contestată de AUR și SOS. Proiectul de lege obligă fiecare deputat și senator să anunțe la ce întâlniri au participat și cu cine, cum ar fi cele cu sindicatele sau patronatele. Legea, susținută de PSD, PNL și minorități, face parte din eforturile României de aderare la OCDE, fiind considerat unul dintre cele mai importante proiecte de țară după aderarea la NATO și Uniunea Europeană.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Deputații și senatorii din opoziție au criticat proiectul de lege după ce acesta a fost aprobat în Camera Deputaților. Aceștia susțineau, așa cum se arată în sesizarea parlamentarilor SOS și AUR către CCR, că legea alterează rolul fundamental al aleșilor de a fi în serviciul poporului. Instanța supremă a respins contestația.

Concret, legea obligă orice deputat și senator să anunțe cu ce organizație nonguvernamentală, sindicat sau patronat s-au întâlnit înainte de adoptarea unei legi.

În plus, parlamentarii vor fi obligați să înscrie numele persoanelor și denumirea entităților reprezentate, data și locul întâlnirii, dar și scopul interacțiunii.

Termenul de înscriere al acestor întâlniri este de 48 de ore înainte – dacă ele sunt programate – și de 48 de ore după – dacă întâlnirile sunt neprogramate.


Ultimele stiri
Atacul elevului din Bistrița. Profesorul Valentin Negoi: Avem Comisie antiviolență și Comisie antibullying. „Pe acte, cum s-ar zice,…

SRI avertizează cu privire la o tentativă de sabotaj la o fabrică de armament din Brașov. Este vorba…

Israel: Alegeri decisive, marți, după trei ani de război. Partidul premierului Netanyahu se confruntă cu opoziția condusă de…

Ilfov: Accident rutier în Ciolpani, între un autobuz și o autoutilitară. Două persoane au fost duse la spital…

Aproape 700.000 de euro au dispărut din Biroul Vamal de la Aeroportul Otopeni. A fost sesizată Poliția |…

Situația de criză pe piața carburanților ar urma să fie prelungită până la 31 ianuarie 2027 | AUDIO

Cum vor fi plătite gărzile medicilor. Alexandru Rogobete anunță un sistem progresiv, iar rezidenții vor fi incluși |…

Taxă de doi euro pentru coletele din afara UE. Ce se schimbă pentru cumpărătorii de pe Temu |…

Brașov: Incendiu la o casă în localitatea Bran. O femeie a suferit arsuri

Academia Europa FM. În ce măsură sunt expuși tinerii din România fenomenului extremist?



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează