Confidenţialitate


Reacția AUR după ce trei bărbați acuzați de comiterea unui viol, în 2023, la Școala de Vară AUR, au fost trimiși în judecată | AUDIO


Reacția AUR după ce trei bărbați acuzați de comiterea unui viol, în 2023, la Școala de Vară AUR, au fost trimiși în judecată | AUDIO

Sursa foto: Shutterstock

Trei bărbați au fost trimiși în judecată în cazul violului de la Școala de vară AUR din septembrie 2023 de pe litoral, a anunțat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București. Victima era minoră, avea 17 ani. Dosarul a fost trimis spre soluționare Judecătoriei Mangalia.

UPDATE 17:47. AUR anunță că se delimitează de cei trei bărbați acuzați de viol

Purtătorul de cuvânt al AUR, deputatul Ştefăniţă Avrămescu, a transmis că cei trei bărbați acuzați de viol nu erau membri AUR, ci doar persoane recomandate să participe la eveniment. AUR solicită instituţiilor „celeritate în soluţionarea acestui dosar”, a afirmat Avrămescu.

„Este foarte bine că după aproape trei ani de zile vedem că se mişcă ceva în acest dosar. De ce aşa târziu? Asta ar trebui întrebate autorităţile, instituţiile abilitate. Noi încă din 2023 am solicitat ca acest dosar să fie urgentat pentru a afla adevărul, pentru a se expune adevărul, iar cei care, dacă a existat această faptă, să fie trimişi în spatele gratiilor. Încă de atunci AUR s-a delimitat public faţă de orice asemenea acţiuni. (…) Acum, noi ceea ce solicităm instituţiilor este celeritate în soluţionarea acestui dosar. Cele trei persoane nu au fost membri AUR. A fost vorba despre trei persoane care au fost recomandate de către filiala judeţeană Ialomiţa a Partidului Republican din comuna Mărculeşti”, a explicat deputatul AUR.

Știre inițială

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Trei bărbați cu vârste cuprinse între 29 și 33 de ani au fost trimiși în judecată după incidentul de acum trei ani. Profitând de vulnerabilitatea victimei, aflate în stare avansată de ebrietate, în noaptede 14 spre 15 septembrie 2023, bărbații ar fi violat-o după ce unul dintre ei a dus-o într-o cameră a unui hotel din stațiunea Neptun-Olimp.

Poliția Ialomița s-a sesizat a doua zi, după ce adolescenta a ajuns la Secția de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Slobozia, spunând că a fost violată. Potrivit avocatei Claudia Postelnicescu, care a reprezentant-o în trecut pe victimă, camerele de supraveghere din hotel ar fi surprins momentul în care minora a fost intoxicată cu alcool în mod premeditat de cei trei.

La momentul respectiv, AUR preciza într-un comunicat că fata a venit la Școala de Vară a partidului cu acordul părinților și că a recunoscut că a consumat alcool. A doua zi dimineața, minora ar fi fost trimisă acasă de organizatori.

Alianța pentru Unirea Românilor preciza atunci și că a pus la dispoziția poliției listele de participanți și imaginile video înregistrate pe camerele hotelului.

Pentru a sesiza cazurile de abuz, neglijare și exploatare a copilului sau dacă sunteți martorul unei agresiuni împotriva unui minor, puteți apela gratuit numărul unic național 119


Ultimele stiri
Programul marilor lanțuri de magazine de Paște 2026 | AUDIO

Iranul cere tinerilor să formeze lanțuri umane în jurul centralelor electrice înainte de expirarea ultimatumului lui Donald Trump

Nicușor Dan, despre ancheta procurorilor DIICOT privind pozele false din campanie: „Foarte bine că au ajuns până aici”;…

Donald Trump amenință dur Iranul înainte să expire ultimatumul privind încheierea unui acord: „O întreagă civilizație va muri…

CNA retrage licența televiziunii Realitatea Plus, după ce aceasta nu a plătit amenzile în termenul prevăzut de lege.…

Șerban Brașoveanu

Bianca Majeczki

Băluță va amenaja în Sectorul 4 un parc care se va numi „Donald J. Trump”. Cristian Tudor Popescu:…

Mircea Lucescu rămâne sub supraveghere medicală strictă după ce a fost supus unei investigații CT complexe, anunță medicii…

Cristian Tudor Popescu, după ce Lasconi a fost audiată la DIICOT privind fotografiile postate în timpul campaniei electorale:…