Confidenţialitate


Cazul Caracal: INML reanalizează toate fragmentele osoase chiar dacă acestea sunt degradate


Cazul Caracal: INML reanalizează toate fragmentele osoase chiar dacă acestea sunt degradate

Ancheta în cazul Caracal se complică de la o zi la alta. Anchetatorii continuă cercetările în casa lui Gheorghe Dincă.

Miercuri – pereţii sunt scanaţi, iar Institutul de medicină legală a anunţat că analizele AND continuă, chiar dacă oasele găsite sunt în stare avansată de degradare.

Cercetările sunt complexe şi necesită timp – arată conducerea institutului de medicină legală, într-un comunicat de presă. Toate rapoartele transmise până acum la DIICOT sunt preliminare – spune INML.

Aşa că expertiza continuă pe rămăşiţele identificate şi TOATE fragmentele osoase sunt în curs de reanalizare chiar dacă se află în stare avansată de degradare.

Asta înseamnă că inclusiv rămăşiţele umane găsite iniţial în curtea lui Gheorghe Dincă şi despre care se credea că aparţin Alexandrei Măceşanu vor fi reanalizate.

Reamintim că ministrul justiţiei, Ana Birchall, a sunat familia Măceşanu în urmă cu 2 săptămâni pentru a-i transmite condoleanţe.

Era momentul la care se spunea că în proporţie de 99,9% rămăşiţele ar aparţine adolescentei de 15 ani.

Referitor la oasele găsite în pădure, şi despre care Gheorghe dincă a spus că sunt ale Luizei Melencu, specialiştii INML nu au putut identifica nici un profil AND.

Între timp, ministrul sănătăţii cere un control la Institutul de medicină legală, la solicitarea familiei uneia dintre victime, iar criminaliştii au găsit în maşina lui Gheorghe Dincă o poşetă şi un cercel – lucruri care nu au fost recunoscute de părinţii celor două fete.

Aşa că anchetatorii iau în calcul existenţa unei a treia victime.

Zilele acestea, pereţii casei lui Gheorghe Dincă sunt scanaţi în căutarea de noi probe.


Ultimele stiri
Ministreul Sănătății: Săptămâna viitoare farmaciile vor primi o nouă tranșă de vaccin antigripal

Președintele Nicușor Dan, mesaj de Ziua Armatei: „Armata este instituția în care românii au cea mai mare încredere”.…

Un bărbat a intrat în sediul Poliției Alba Iulia cu o armă și o grenadă de airsoft. I-a…

Noi manifestații violente în Franța. Peste 400.000 de oameni au ieșit în stradă. Au fost proteste și în…

Proteste în mai multe țări europene. În Franța s-au închis muzeele, în Spania au ieșit în stradă pensionarii

Misterele „Nopții înstelate” a lui van Gogh. Cercetătorii încearcă să le deslușească

MAI: O parte a fermierilor români sunt instigați la proteste de amploare; principalele solicitări ale fermierilor au fost…

Astra Film Festival Sibiu. ”Replica” și ”Elon Musk dezvăluit” sunt printre peliculele care vor fi proiectate azi |…

București: Blocul evacuat din cauza unei crăpături are probleme de aproape 9 ani. Locatarii au refuzat consolidarea

Închisoare pe viață pentru un bărbat care anul trecut a împuşcat mortal două persoane la Urziceni



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează