Confidenţialitate


Cătălin Rădulescu, ”deputatul cu mitralieră”, pus sub acuzare pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor


Cătălin Rădulescu, ”deputatul cu mitralieră”, pus sub acuzare pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor

Parlamentarul PSD Cătălin Rădulescu supranumit ”deputatul cu mitraliera” a fost pus sub acuzare de Parchetul General.

El are calitatea de suspect și e bănuit de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

Amintim, procurorii s-au sesizat din oficiu după ce parlamentarul a declarat că protestatarii din Piaţa Victoriei ar trebui alungaţi cu tunurile cu apă şi că are o mitralieră AKM cu care a luptat la Revoluţie, pe care este pregătit să o folosească din nou.

Iniţial, procurorii au făcut cercetări in rem în acest dosar, pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice.

Potrivit unor surse citate de news.ro, în urmă cu aproximativ 2 săptămâni, anchetatorii i-au adus la cunoştinţă deputatului Cătălin Rădulescu atât acuzaţia, cât şi faptul că are calitatea de suspect.

Imediat după declarațiile controversate, în locuința parlamentarului au fost descoperite arma de vânătoare pe care acesta o deţinea în mod legal, precum şi arma de tip AKM pe care palamentarul o ţinea ca armă de colecţie.

Pentru că arma nu a fost asigurată corespunzător, acesta a primit o amendă de 2.500 de lei.

Deputatul PSD de Argeş spunea, în martie, că protestatarii din Piaţa Victoriei ar trebui înfruntaţi cu tunuri de apă. Mai mult, susținea că e pregătit să-și foloseacă din nou mitraliera de la Revoluție.

 Ulterior, liderii PSD au decis suspendarea sa din partid, pe o perioadă de şase luni.

 

 


Ultimele stiri
Italia: Cel puțin 300 de școli au fost evacuate după o amenințare cu bombă transmisă prin e-mail. Poliția…

Bulgaria: Un șofer român de camion a fost reținut după dublul carambol de pe autostrada Trakia. 12 oameni…

Facturile la energie ar putea crește în această iarnă. Furnizorii au lansat deja oferte de peste doi lei/kWh,…

România în Direct. Ce a devenit Nicușor Dan?

Asociația pentru Protecția Pacienților îl critică pe ministrul Sănătății după controalele din bucătăriile spitalelor: „Domnul Rogobete face lambada,…

Moțiunea AUR împotriva ministrului Finanțelor a picat în Senat. Alexandru Nazare respinge acuzațiile privind „gaura la buget” |…

Precizări de la SRI după ce un grup de hackeri afiliat Serviciului Federal de Securitate al Rusiei a…

Corul Madrigal în turneul național de Crăciun (P)

ANM: Vreme caldă cu maxime ce vor ajunge la 25 de grade în Bucureşti, în următoarele zile

Diana Şoşoacă, trimisă în judecată – acuzată că a ameninţat doi poliţişti: ”Dacă nu oi pune eu bâta…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează