Confidenţialitate


Cat Music lansează oficial prima filiala internațională – Cat Music Spain


Cat Music lansează oficial prima filiala internațională – Cat Music Spain

Cat Music a anunțat oficial, joi, extinderea la nivel mondial prin prima filială internațională – Cat Music Spain. Într-o conferință de presă susținută la Madrid, reprezentanții Cat Music au anunțat că vor aloca un milion de euro industriei muzicale din Spania, în următorii cinci ani. În cadrul conferinței au fost prezenți mai mulți artiști, printre care Markus Schulz, Marius Moga, Elena, Arsenium, Laurențiu Duță, Ilinca, Jorge Gonzalez, Jose AM și Yasiris.

„Este un vis mai vechi de-al meu de a extinde Cat Music la nivel internațional. Iată că acum se întâmplă odata cu lansarea oficială a Cat Music Spain. Devenim astfel prima casă de discuri independentă din România care se extinde oficial în afara țării. De fapt, noi acționăm în Spania de mai mult de un an, odată cu inființarea Cat Music Spain in 2017, sub conducerea prietenului meu, Sergiu Stoiadin. Am așteptat să ne consolidăm, avem deja artiști spanioli semnați, dintre care unii sunt difuzați de radiourile din Spania, iar acum lansăm oficial și putem prezenta ceva concret. Sunt convins că această mișcare va fi benefica nu doar pentru Cat Music, ci pentru toți creatorii de conținut muzical din România care se vor bucura prin noi de o nouă piață, dincolo de România și chiar mai mult decât Spania, având în vedere amploarea sferei de limbă spaniolă”, declară Dan Popi, CEO Cat Music & General Manager Cat Music Spain.

“Nu este o coincidență faptul că motto-ul nostru este #Locosportutalento (vrem să îți descoperim talentul). Așa cum artiștii Cat Music se pot bucura de piața muzicală din Spania, artiștii Cat Music Spain pot beneficia de avantajele pieței muzicale din România și nu numai. Visul nostru este să descoperim și să lansăm următorul pop star spaniol”, adaugă Sergiu Stoiadin, directorul Cat Music Spain (în FOTO alături de Jose AM).

Evenimentul de lansare a continuat cu un concert-eveniment sold-out ce a avut loc în cadrul celebrului Teatru Barcelo, prezentat de Tony Aguilar, vocea Los 40 Global Show, cea mai ascultată emisiune de radio din America Latină, difuzată în 12 țări, printre care Columbia, Mexic, Chile, Argentina, Republica Dominicană și Paraguay.


Ultimele stiri
Sondaj: Peste 40% dintre cetățenii Republicii Moldova ar vota pentru unirea cu România. Procentul celor care își exprimă…

Un serial nou „Harry Potter” va fi lansat de Crăciun pe HBO Max. Platforma descrie serialul ca fiind…

DEȘTEPTAREA: Adio, economisire clasică! Ce este „Soft Saving”, noul trend care îi face pe tineri să renunțe la…

Percheziții de amploare în Brașov și Mureș. Mai multe persoane, suspectate de furt de motorină de pe un…

Donald Trump afirmă că negocierile cu Iranul continuă, dar Casa Albă avertizează că va „dezlănțui infernul” dacă discuțiile…

Depăşirea neregulamentară, cauza accidentului rutier din Neamț, soldat cu moartea a patru oameni | AUDIO

Ordonanța de urgență privind criza carburanților se află joi pe masa Guvernului, în ciuda unui aviz negativ de…

Tulcea: Resturi de dronă s-au prăbușit azi-noapte în afara zonei locuite a satului Parcheș. Echipe specializate ale MApN…

Judecata de Joi, cu Cristian Tudor Popescu: Managerul ceresc, Peștele Panglică și negocierile cu Allah

Legea care interzice agresorilor sexuali să lucreze cu persoane vulnerabile, promulgată de președintele Nicușor Dan