Confidenţialitate


Cât costă cazarea în Cluj pe perioada festivalului UNTOLD


Cât costă cazarea în Cluj pe perioada festivalului UNTOLD

Festivalul de muzică Untold începe joi la Cluj-Napoca, iar organizatorii sau proprietarii de baruri și terase se așteaptă la câștiguri consistente.

Situația este identică și în cazul hotelierilor, a proprietarilor de pensiuni, ori a clujenilor care au un apartament de închiriat pe durata celor patru zile ale festivalului.

Prețurile pornesc de la 100 de euro, dar ajung, în unele cazuri la cifre amețitoare.

Siteurile de specialitate sunt pline cu multe sute de anunțuri de cazare. Un preț mediu pentru cele patru zile este de 500 de euro pentru un apartament de două camere, însă unele oferte trec de câteva mii de euro.

În top se află o vilă cu 8 dormitoare, un living, trei băi, bucătărie, terasă și curte, situată într-un cartier din oraș și scoasă la chirie pentru nu mai puțin de 5.500 de euro. În cazul apartamentelor, cel mai scump este unul 65 de metri pătrați, cu trei camere, situat în afara Clujului la 7 kilometri distanță de Cluj Arena. Urmează un altul, de 79 de metri pătrați în oraș, scos la închiriat pentru 1.650 de euro, dar și un penthouse pe trei nivele, pentru care proprietarul cere 1.400 de euro, sau un apartament de 3 camere, de 63 metri pătrați, cu piscină, pentru care se solicită 780 de euro.

Sunt și oferte pentru cei cu buzunare mai puțin largi, care pornesc de la 50-100 de euro, în cazul garsonierelor, sau 200-250 de euro pentru an apartament de 2-3 camere. Nu în ultimul rând, cel mai ieftin anunț de închiriere este de 10 euro pentru un loc de cazare în cort sau rulotă, într-o zonă aflată la 5 km de oraș.

În ce privește hotelurile, prețurile pornesc de la 500 de euro și ajung la 1.050 de euro pentru patru nopți de cazare într-un hotel de 4 stele. În cazul hostelurilor sau pensiunilor, prețul mediu de cazare cerut este de 240 de euro.

Untold Festival se va desfășura până duminică pe Cluj Arena, iar organizatorii așteaptă, zilnic, 75 de mii de participanți.


Ultimele stiri
Turcia – România 1-0 | Tricolorii ratează calificarea la Campionatul Mondial

Guvernul anunță primele rezultate ale procesului de debirocratizare. Cele mai multe sesizări ale cetățenilor vizează actele de identitate…

Președintele Nicușor Dan va promulga legea bugetului pe anul în curs după ce va primi motivarea Curții Constituționale…

Turcia – România, baraj pentru Campionatul Mondial 2026. Ferdi Kadioglu a deschis scorul pentru gazde

Europarlamentarul Claudiu Târziu, despre viitorul lui Simion la conducerea AUR: Depinde cât va permite sistemul. Nu mai dă…

Economistul Adrian Negrescu, despre ordonanța de urgență privind carburanții: „Nu va genera ieftiniri la pompă, să nu ne…

Criză energetică în Republica Moldova: De mâine, nu va mai putea fi asigurat consumul de curent între orele…

Delfinii din Marea Neagră, afectați de poluarea chimică și acustică cauzată de atacurile Rusiei împotriva Ucrainei | AUDIO

Emoții tot mai puternice la Istanbul. Sute de tricolori au petrecut în centrul orașului, zona Taksim, așteptând meciul…

Piața Victoriei. Se topește AUR? Ce viitor mai are George Simion? Răspunde eurodeputatul Claudiu Târziu