Confidenţialitate


Căsătoriile între minori, interzise prin lege în Germania


Guvernul de la Berlin a adoptat un proiect care stabilește vârsta minimă pentru căsătorie în Germania la 18 ani. În plus, instanțele vor anula mariajele între copii cu vârsta sub 16 ani.

La jumătatea anului trecut, aproximativ 1.500 de minori fără origini germane care trăiesc în țară erau înregistrați ca fiind căsătoriți, conform Registrului Central al Cetățenilor Străini cu sediul la Koln.

Inițiatorul proiectului de lege, ministrul german al Justiției, crede că astfel de situații afectează dezvoltarea naturală a minorilor. În opinia lui, ”copiii nu au ce căuta în fața ofițerului stării civile sau la altar”.

Așadar, în baza noii legi, toate căsătoriile încheiate între persoane cu vârsta sub 16 ani vor fi declarate nule și neavenite. Totodată, noile reguli cer instanțelor de judecată să anuleze orice căsătorie în cazul în care unul dintre cei doi membri ai cuplului avea vârsta cuprinsă între 16 și 18 ani la momentul căsătoriei.

Guvernul intenționează să extindă noile reguli și la căsătoriile încheiate în afara Germaniei. Totuși, autoritățile ar putea să nu aplice legea în anumite cazuri speciale, precum o boală gravă sau care pune viața în pericol.


Ultimele stiri
Judecata de Joi, cu Cristian Tudor Popescu: Palatul și Împăratul

Indemnizații de merit pentru fotbaliștii și membrii staffului echipei Steaua 1986, care a câștigat Cupa Campionilor Europeni la…

S-a încheiat greva generală din Spania. Aproape 4 milioane de muncitori au ieșit în stradă. Au fost ciocniri…

Patru rase de câini ciobănești românești sunt pe cale de dispariție. Asociația HAITA face demersuri pentru înscrierea în…

lorin Stoian, antreprenorul care a transformat o fermă de familie într-o afacere cu peste 900 de hectare: „Ochiul…

Ce spune Mihai Jurca despre scandalul contractelor din programul SAFE cu Rheinmetall, interzicerea lui Vanghele la Cotroceni și…

Eurostat: Românii, pe locul cinci în UE la incapacitatea de a-și acoperi cheltuielile neprevăzute | AUDIO

Lucia Sabrina Papa, prima femeie nevăzătoare din Italia care se pregătește să devină pilot | AUDIO

Marșul Independenței din Varșovia, organizat pe fondul tensiunilor cu guvernul lui Donald Tusk. Naționaliștii protestează față de criza…

George Simion îi răspunde lui Nicușor Dan după criticile la adresa AUR: „Suntem țintă acum într-un plan pentru…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează