Confidenţialitate


Carmen Dan, avizată favorabil la MAI


Carmen Dan, avizată favorabil la MAI

Minsitrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a fost avizată favorabil pentru a prelua din nou portofoliul Internelor, ea explicând jurnaliştilo că în evaluarea PSD, care a arătat că nu a avut realizări la minister, a apărut o “greşeală de comunicare” şi nu este reflectată realitatea.

“Măsurile pe care dvs. le consideraţi neîndeplinite sunt măsuri care se află în diferite stadii de implementare, unele sunt chiar în procedură de avizare. O singură măsură a fost trecută ca neîndeplinită”, a spus Carmen Dan, întrebată despre evaluarea PSD.

Întrebată cum îşi explică însă acea evaluare, şi dacă poate fi vorba de o greşeală de comunicare, ea a confirmat.

“Eu cred că este o greşeală de comunicare. Nu vorbim neapărat de domnul Vâlcov, vorbim de o echipă care a făcut această evaluare asumată de la bun început pentru şase luni de zile, care a trecut în revistă obiectivele programului de guvernare şi a dispus, inserat, acele rezultate”, a explicat ministrul.

Carmen Dan a fost audiată aproximativ 50 de minute, la final fiind avizată cu 23 de voturi “pentru” şi 10 “împotrivă”.

În evaluarea PSD din cazul lui Carmen Dan nu există măsuri îndeplinite integral, dar sunt 7 măsuri parţial îndeplinite: informatizarea generalizată în toate direcţiile care lucrează intens cu cetăţeanul, perfecţionarea dispozitivelor jandarmeriei, asigurarea resurselor pentru implementarea managementului integrat al frontierei, achiziţionarea de mijloace speciale de intervenţie la incendii, deszăpeziri, inundaţii, întărirea controlului permanent al legalităţii prezenţei în România a cetăţenilor străini, optimizarea nomenclatorului produselor rezervă de stat, nivelurilor maxime, stocurilor intangibile, DIPI va gestiona situaţia operativă din responsabilitatea sa pentru protejarea personalului din domeniul afacerilor interne.

Un singur obiectiv nu a fost îndeplinit, cel referitor la arhivele naţionale: analiza stării de fapt şi asigurarea dotărilor pentru o bună conservare a dosarelor.


Ultimele stiri
Comisarul general al Gărzii Naționale de Mediu, despre importurile ilegale de deșeuri: Este o discrepanță de aproximativ două…

Cantina de Ajutor Social din Zalău, desființată pentru reducerea cheltuielilor. Peste 100 de persoane aflate în dificultate vor…

Politologul Costin Ciobanu, despre climatul politic din România: „Perspectivele nu sunt favorabile pentru un partid precum PSD”. AUR…

Cabinetul de miniștri de la Atena a transmis un mesaj de condoleanțe după tragicul accident produs pe DN6,…

ANPDC contrazice afirmațiile lui Cristi Dănileț, care a atras atenția că, în România, există centre dedicate minorilor delincvenți…

Cele mai multe școli din România, conduse de directori numiți politic. Cazul unei foste directoare de la un…

Gorj: Zeci de case și gospodării dintr-un cartier din Târgu Jiu, inundate în urma precipitațiilor abundente | AUDIO

Premierul Ilie Bolojan a discutat cu reprezentanții agenției internaționale de rating Fitch despre măsurile luate pentru stabilitatea financiară…

Guvernul german oferă un milion de euro pentru informații despre autorii sabotajului care a lăsat Berlinul în beznă…

Piața Victoriei. România în plan extern – incoerență sau ambiguitate strategică? Invitat este politologul Costin Ciobanu