Confidenţialitate


CARAȘ: Călătorii afectați de deraierea trenului deraiat vor fi preluați de autobuze


CARAȘ: Călătorii afectați de deraierea trenului deraiat vor fi preluați de autobuze

Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA a decis să asigure transbordarea cu autobuze pe relaţia Valea Cernei – Băile Herculane a călătorilor afectați de deraierea trenului care a deraiat în această dimineață.

Până la această oră s-a asigurat transbordare auto pentru trenul IR 1695, care circulă în relaţia Bucureşti Nord – Timişoara – anunță CFR într-un comunicat de presă.

Echipele de intervenţie feroviare vor acţiona în zona deraierii pentru ridicarea şi repunerea pe şină a vagonului, urmâd apoi ca personalul feroviar să verifice starea liniei şi să intervină pentru eventuale remedieri din punct de vedere tehnic, proceduri necesare pentru redeschiderea traficului feroviar în condiţii de siguranţă – se mai spune în comunicat.

Reamintim, circulaţia feroviară este închisă la această oră între staţiile Valea Cernei – Topleţ, după ce un vagon din compunerea unui tren privat de marfă a deraiat de un boghiu la ieşire din staţia Topleţ.


Ultimele stiri
Turcia – România 1-0 | Tricolorii ratează calificarea la Campionatul Mondial

Guvernul anunță primele rezultate ale procesului de debirocratizare. Cele mai multe sesizări ale cetățenilor vizează actele de identitate…

Președintele Nicușor Dan va promulga legea bugetului pe anul în curs după ce va primi motivarea Curții Constituționale…

Turcia – România, baraj pentru Campionatul Mondial 2026. Ferdi Kadioglu a deschis scorul pentru gazde

Europarlamentarul Claudiu Târziu, despre viitorul lui Simion la conducerea AUR: Depinde cât va permite sistemul. Nu mai dă…

Economistul Adrian Negrescu, despre ordonanța de urgență privind carburanții: „Nu va genera ieftiniri la pompă, să nu ne…

Criză energetică în Republica Moldova: De mâine, nu va mai putea fi asigurat consumul de curent între orele…

Delfinii din Marea Neagră, afectați de poluarea chimică și acustică cauzată de atacurile Rusiei împotriva Ucrainei | AUDIO

Emoții tot mai puternice la Istanbul. Sute de tricolori au petrecut în centrul orașului, zona Taksim, așteptând meciul…

Piața Victoriei. Se topește AUR? Ce viitor mai are George Simion? Răspunde eurodeputatul Claudiu Târziu