Confidenţialitate


Cancelariile lumii condamnă atentatul terorist de la Istanbul


Cancelariile lumii condamnă atentatul terorist de la Istanbul

La unison, cancelariile lumii condamnă atentatul terorist sângeros comis, aseară, pe aeroportul din Istanbul.

Bilanțul provizoriu a urcat, peste noapte, la 36 de decese. Peste 100 de persoane sunt rănite, unele în stare critică. Naţionalităţile victimelor nu au fost dezvăluite.

Prin intermediul Ambasadei României la Ankara şi a Consulatului General al României la Istanbul, autoritățile de la București sunt în permanentă legătură cu autorităţile locale pentru a verifica dacă printre victime se află şi persoane de cetăţenie română.

Cele două misiuni sunt pregătite să acorde asistenţă consulară de specialitate în limita competenţei legale.

Ministerul Afacerilor Externe de la București reiterează angajamentul ferm al României în combaterea tuturor formelor de terorism şi reafirmă necesitatea conjugării şi intensificării eforturilor internaţionale în combaterea acestor acţiuni care nu pot fi justificate sub nicio formă, punând în pericol vieţi nevinovate.

Premierul Turciei Binali Yildirim sugerează că gruparea teroristă Stat Islamic ar fi comis carnagiul, deocamdată nerevendicat. 3 indivizi şi-au detonat încărcăturile explozive pe care le aveau asupra lor la intrarea în filtrele de securitate.

Un grup de români a cerut ajutor consular, aseară, fiind blocat în zona liberă a aeroportului Ataturk. Cursa Turkish Airlines în care aceştia ar fi urmat să se îmbarce a fost consemnată la sol alături de altele, dată fiind situaţia de criză. Aterizările au fost, de asemenea, redirecţionate.

Fostul premier Victor Ponta se afla în apropierea aeroportului din Istanbul la momentul producerii atentatului, urmând să se îmbarce la bordul unui avion care trebuia să decoleze la miezul nopţii spre Bucureşti.

Turcia a fost, în ultimele luni, scena mai multor atentate. Unele au fost atribuite separatiştilor kurzi, altele au fost revendicate de jihadiştii grupării teroriste Stat Islamic.

 


Ultimele stiri
Vot în Camera Deputaților privind înființarea unei comisii de anchetă parlamentară Mykonos-Nordis | AUDIO

Guvernul ar putea modifica ajutorul de 50 de lei pentru factura la curent | Ministrul Energiei propune înființarea…

Report de peste 3,47 milioane de lei la Loto 6/49, la tragerea de duminică

Urs văzut în oraşul Negreşti, din Vaslui / Cetăţenii au fost avertizaţi prin RO-ALERT

Mesaje de solidaritate din România, după atacul din Cracovia

ISU, despre mesajul transmis populaţiei privind deversarea controlată de la Barajul Reconstrucţia: O eroare de soft | AUDIO

Referendum Rășinari: locuitorii votează dacă sunt de acord cu exploatările miniere din comună

Atac în Cracovia/MAE: Autorităţile poloneze nu au confirmat existenţa unor cetăţeni români printre victime

Polonia: Atac armat în centrul Cracoviei. Cinci persoane au fost ucise

Ancheta transfrontalieră a agențiilor europene de informații pentru a afla dacă Rusia este în spatele amenințărilor cu bombă…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează