Confidenţialitate


Campanie împotriva furturilor din locuințe: “Păstrează-ţi surprizele doar pentru vacanţă!”


Campanie împotriva furturilor din locuințe: “Păstrează-ţi surprizele doar pentru vacanţă!”

Poliţia Română a lansat, miercuri, în parteneriat cu instituţii similare europene, o campanie de prevenire a furturilor din locuinţe, intitulată “Păstraţi surprizele doar pentru vacanţă!”.

Suntem sunt sfătuiţi să nu comunicăm informaţii despre plecarea de acasă pe reţelele de socializare și să nu postăm online imagini din care să reiasă că avem în locuință bunuri de valoare.

Poliţia Română, în parteneriat cu EUCPN (Reţeaua Europeană de Prevenire a Criminalităţii), EUROPOL şi alte 12 state din Europa, a lansat, miercuri, prima Zi europeană de prevenire a furturilor din locuinţă.

“Pentru că furtul din locuinţă este infracţiune în toate statele europene, autorităţile de aplicare a legii, reunite în cadrul EUCPN şi EUROPOL, au lansat, astăzi, 19 iunie 2019, o iniţiativă ce are drept scop conştientizarea cetăţenilor cu privire la modalităţile prin care îşi pot proteja locuinţa, pentru a nu deveni victime ale furturilor”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Poliţia Română.
Campania “Păstraţi surprizele doar pentru vacanţă!” este finanţată de Fondul de Securitate Internă al Uniunii Europene, iar prin intermediul acesteia Poliţia Română, în parteneriat cu EUCPN, EUROPOL şi alte 12 state, îşi propune să atragă atenţia asupra prevenirii infracţiunilor de furt din locuinţe.

“Astfel, prin activităţile din această zi, la nivel european, specialiştii în prevenirea criminalităţii recomandă cetăţenilor să nu comunice date despre plecarea de acasă pentru o perioadă mai lungă în convorbirile cu alte persoane sau pe reţele de socializare. Check-in-ul din aeroport aduce like-uri, dar vă face vulnerabil în faţa hoţilor. De asemenea, cetăţenii sunt sfătuiţi să nu posteze pe site-urile de socializare imagini din care să reiasă că deţin în casă bunuri de valoare sau că sunt plecaţi de acasă. Selfie-urile sunt şi ele distractive, dar trebuie avut grijă la ce se observă în imagine”, scrie în comunicat.

În România, în primele cinci luni ale anului 2019, au fost sesizate 9.210 infracţiuni de furt din locuinţe, cu 5.45% mai puţin faţă de perioada similară a anului 2018, majoritatea înregistrate în mediul urban.

Potrivit Poliţiei Române, analiza infracţiunilor de furturi din locuinţe evidenţiază o multitudine de moduri de operare utilizate de infractori pentru săvârşirea unor astfel de fapte. De asemenea, din datele analizate rezultă că unul din patru furturi este posibil pe fondul neglijenţei proprietarului în a adopta măsuri simple, dar eficiente de autoprotecţie.


Ultimele stiri
Zara a retras de la vânzare un costum de Halloween care ar semăna cu uniformele purtate de prizonierii…

Șase drone și rachete au fost semnalate în spațiul aerian al Moldovei. Toate au explodat. Unele au provocat…

Un bărbat – cunoscut ca Stegarul Dac și sustinător al lui Călin Georgescu – reținut pentru ultraj. El…

Analistul Valeriu Turcan, despre fotografia lui Nicușor Dan cu Donald Trump: „Problemele de comunicare derivă din erorile de…

Polonia a învins România cu 6-0 în etapa a treia din grupele Ligii Națiunilor / Gheorghe Hagi: „E…

România scapă momentan de retrogradare. S&P a reconfirmat ratingul suveran al țării la nivelul „BBB-” cu perspectivă negativă…

Tenis: Novak Djokovic, în sferturile turneului de la Beijing. Cu cine va juca pentru un loc în semifinale

Papa Leon ar fi încercat să oprească execuția femeii condamnate la moarte în Tennessee

România, la coada UE în privința numărului de mamografe. „Cam 30% din totalul diagnosticelor de cancer la femei…

Dr. Mihaela Bilic, despre „cum ne informăm despre ceea ce mâncăm”: „Pe etichete vedem din ce în ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează