Confidenţialitate


Campania electorală, la start. Promovarea candidaților se va face cu respectarea regulilor sanitare


Campania electorală, la start. Promovarea candidaților se va face cu respectarea regulilor sanitare

Campania electorală pentru alegerile parlamentare din 6 decembrie începe vineri, la ora 7.00, şi se va încheia la 5 decembrie.

Evenimenele de promovare a candidaților se vor desfășura în condiţii similare celor de la alegerile locale, cu respectarea regulilor sanitare impuse de actualul context epidemiologic.

Astfel, întrunirile şi evenimentele electorale desfăşurate în spaţiul închis se vor desfăşura cu cel mult 20 de persoane, iar cele în aer liber cu cel mult 50 de persoane.

În cazul acţiunilor desfăşurate pe stradă, numărul persoanelor care se deplasează sau formează un grup este limitat la 6, iar pentru acţiunile “din uşă în uşă” la 2 persoane, acestea fiind obligate să poarte mască de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, pe toată durata interacţiunii cu cetăţenii, menţinând distanţa fizică de cel puțin un metru față de orice altă persoană.

Șeful statului consideră că alegerile parlamentare trebuie organizate indiferent de actualul context epidemiologic.

„Naţiunile puternice ţin la alegeri democratice chiar şi în condiţii de criză”, a afirmat Klaus Iohannis, joi seară, la începutul şedinţei de Guvern la care a fost prezent și a propus înăsprirea restricțiilor pentru controlul epidemiei.

Președintele a dat drept exemplu scrutinul prezidenţial desfăşurat din Statele Unite ale Americii.

„Există multe discuţii în spaţiul public despre oportunitatea organizării alegerilor în pandemie. Eu vă spun foarte clar: democraţia nu poate fi pusă în paranteză. Democraţia trebuie garantată şi democraţia se garantează prin alegeri, prin alegeri libere şi naţiunile puternice ţin la alegeri democratice, chiar şi în condiţii de criză”, a punctat şeful statului.


Ultimele stiri
Piața Victoriei. Invitatul Mădălinei Dobrovolschi este Mircea Abrudean, președintele Senatului României

Iași: Droguri și trafic de minori într-un centru familial din Verșeni. Mai multe fete ar fi fost exploatate…

UE investighează posibila implicare a Rusiei în protestele violente din Franța | AUDIO

Guvernul Niculescu ar trebui să înființeze un Comitet de analiză a legilor justiției, consideră decanul Facultății de Drept…

Proteste și greve în Grecia, din cauza costului vieții. Studenții cer chirii mai mici și investiții în educație…

Ministerul Dezvoltării a lansat programul „START Reforma Administrativă”, care vizează comasarea voluntară a localităților mici. Alexandru Stoica: „În…

Hunedoara: 13 localități din mediul rural nu au medic de familie. Deficit de doctori și în orașele din…

Târgoviște: Elev, obligat prin ordin de protecție să păstreze distanța față de un coleg pe care l-ar fi…

Călin Georgescu, audiat într-un nou dosar la DIICOT. Este suspectat că ar fi încercat să distrugă aparatura de…

Franța: Mai multe drone, detectate în timpul unui exercițiu militar desfășurat în orașul Toulon | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează