Confidenţialitate


Camera Deputaţilor a adoptat modificările la cele trei legi ale Justiţiei


Camera Deputaţilor a adoptat modificările la cele trei legi ale Justiţiei

Camera Deputaţilor a adoptat, în urmă cu puțin timp, modificările la cele trei legi ale Justiţiei. Legile vizate au fost 304/2004 privind organizarea judiciară, 303/2004 privind statutul magistraţilor şi 317/2004 privind funcţionarea şi organizarea CSM.

Modificările la Legea 304/2004 au fost adoptate cu 182 de voturi “pentru”, 91 “împotrivă” şi o abţinere.

Votul în cazul Legii 303/2004 a fost: 190 “pentru”, 98 “împotrivă” şi două abţineri, iar în cazul Legii 317/2004 – 189 de voturi “pentru”, 101 “împotrivă” şi două abţineri.

Printre cele mai importante modificări se află eliminarea preşedintelui României din numirea conducerii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ).

Deși, inițial, președintele comisiei speciale responsabilă de elaborarea legilor, ex-ministrul de Justiție Florin Iordache, a dat asigurări că dezbaterile vor viza exclusiv articolele declarate neconstituționale de CCR, parlamentarii au formulat amendamente și la alte articole.

Opoziția a anunțat că va contesta din nou cele trei Legi ale Justiției la Curtea Constituțională.


Ultimele stiri
Legea care interzice agresorilor sexuali să lucreze cu persoane vulnerabile, promulgată de președintele Nicușor Dan

Mircea Lucescu, înaintea meciului România-Turcia din barajul pentru Cupa Mondială 2026: Vom face tot posibilul să merităm această…

Neamț: Patru oameni și-au pierdut viața, iar trei au fost răniți în accidentul produs pe DN 15D, în…

Camera Deputaților a adoptat ordonanța de urgență care reglementează activitatea lucrătorului casnic. Deputat PNL: Acordă beneficii celor care,…

Va supraviețui guvernul Bolojan? Consultantul politic Valeriu Turcan: „Coaliția se află în pragul destrămării”. PSD este nemulțumit că…

Stil și durabilitate în curtea școlii și cum găsești pantofi fete care să reziste la joacă și activități…

Cum se schimbă moda atunci când confortul devine primul criteriu de stil (P)

A fost desemnată Aroma Anului de înghețată. Se numește „Melody” și este o combinație cremoasă de ricotta, fistic…

Regizoarea Ada Lupu Hausvater este noul director al Teatrului Național din București | AUDIO

Piața Victoriei. România intră într-o combinație periculoasă: criză economică, tensiune politică și instabilitate externă. Invitat este consultantul politic…