Confidenţialitate


Camera Deputaților: 25 martie – Ziua naţională a pădurilor


Camera Deputaților: 25 martie – Ziua naţională a pădurilor

Camera Deputaţilor a adoptat astăzi o propunere legislativă care prevede instituirea Zilei naţionale a pădurilor în data de 25 martie, astfel că autorităţile publice locale şi organizaţiile neguvernamentale pot organiza o serie de manifestări şi acţiuni publice dedicate acestei zile.

Propunerea legislativă a fost adoptată cu 265 voturi „pentru”, 29 voturi „împotrivă” şi două abţineri.

Potrivit proiectului de lege, Ziua naţională a pădurilor este instituită în data de 25 martie, cu scopul de a creşte gradul de responsabilizare asupra gestionării, conservării şi dezvoltării durabile a tuturor tipurilor de păduri, în beneficiul generaţiilor prezente şi viitoare.

Proiectul mai prevede că autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură, administratorii pădurilor proprietate publică a statului, ocoalele silvice private, împreună cu autorităţile publice locale şi organizaţiile neguvernamentale pot organiza manifestări şi acţiuni publice dedicate sărbătoririi Zilei Naţionale a pădurilor.

Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz.


Ultimele stiri
România la Consiliul pentru Pace din 19 februarie. Vlad Petreanu: „Nu ne permitem să nu fim prieteni cu…

Australia: Presupusul autor al atacului armat de pe plaja Bondi, soldat cu 15 morți, prezentat pentru prima dată…

Ministrul Energiei este așteptat azi în Parlament pentru a prezenta soluțiile privind criza apei potabile din Argeș |…

Propunerea legislativă care prevede interzicerea accesului în sălile de jocuri de noroc pentru tinerii sub 21 de ani…

Șefa diplomației europene a pledat, la Munchen, pentru o poziție mai fermă în fața Rusiei. Aceasta a avut…

Hunedoara: Opt persoane, între care doi copii, rănite azi-noapte într-un accident rutier pe DN66 | AUDIO

Președintele României a acceptat invitația lui Donald Trump: România va participa la Consiliul de Pace de la Washington,…

Cod galben de inundaţii pentru râuri din 16 judeţe, până luni la ora 12.00

DOLJ: Tânăr care a furat parfumuri dintr-un magazin, reţinut după ce a agresat o poliţistă

Cutremur cu magnitudinea 3,5 în judeţul Vrancea, în noaptea de sâmbătă spre duminică