Confidenţialitate


Camera Deputaților: 10 octombrie, Ziua naţională a produselor agroalimentare româneşti


Camera Deputaților: 10 octombrie, Ziua naţională a produselor agroalimentare româneşti

Camera Deputaţilor a adoptat marţi, cu 266 voturi „pentru” şi 3 abţineri, proiectul de lege privind instituirea zilei de 10 octombrie drept Ziua naţională a produselor agroalimentare româneşti.

Potrivit unui amendament adoptat în Comisia de agricultură, prin produs agroalimentar românesc se înţelege produsul obţinut pe teritoriul naţional din materii prime de bază provenite în proporţie de 100% din fermele din România şi are inscripţionat pe etichetă drapelul României.

În expunerea de motive este precizat faptul că adoptarea acestui proiect de lege va avea efect pozitiv asupra producătorilor agricoli, prin valorificarea propriilor produse de către consumatori şi stimularea acestora pentru a produce calitativ şi cantitativ pe viitor.

Totodată, se va încuraja producţia agricolă naţională pentru consumatorii români, precum şi pentru cei ce deţin spaţii de vânzare (comercianţi), producătorul prezentând de ziua naţională produse proaspete de calitate, direct de la sursă, autohtone, care vor concura produsele din import.

Camera Deputaţilor este for decizional în această speţă.


Ultimele stiri
Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează