Confidenţialitate


Călătoriile cu trenul se scumpesc de la finalul lunii martie. Rezervarea locului pentru distanțe mici devine obligatorie. Precizările CFR Călători | AUDIO


Călătoriile cu trenul se scumpesc de la finalul lunii martie. Rezervarea locului pentru distanțe mici devine obligatorie. Precizările CFR Călători | AUDIO

Cresc prețurile la călătoriile cu trenul. Un ordin al ministerului Transporturilor în acest sens a fost publicat în Monitorul Oficial. Noile tarife vor intra în vigoare din 28 martie.

Dacă până acum rezervarea locului pentru distanțele mai mici de 40 de kilometri era opțională, de la finalul lunii martie va fi obligatorie. De la finalul lunii martie călătorii vor plăti în plus 6 lei la trenurile Interregio și Intercity și 4 lei la trenurile Regio indiferent de distanță.

Se vor scumpi și abonamentele cu câteva procente. Un călător care acum plătește 308 lei pe un abonament lunar la Interregio pe o distanță de 40 de kilometri, va scoate din buzunar de 322 de lei, notează Club Feroviar.

CFR Călători transmite că tarifele călătoriilor au crescut cu rata inflației în luna decembrie 2024,  iar noile prețuri sunt prevăzute în OMTI 222/2025 care va intra în vigoare la data de 28 martie 2025.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

La vagoanele de dormit și cușetă suplimentele de pat majorările vor fi între 3 lei 50 și 10 lei, în funcție de clasă și de tipul de vagon.

Pentru distanțe de până la 250 de km, bicicliștii vor plăti în plus 50 de bani, iar peste acest prag kilometric vor plăti 1 leu.

Referitor la ultimele dezinformări apărute în mass-media și pentru o corectă informare a opiniei publice, precizăm că tarifele abonamentelor pentru trenurile din categoria InterRegio, a suplimentelor de pat pentru călătoria la vagon de dormit și cușetă, precum și transportul bicicletelor NU SE MAJOREAZĂ. Aceste tarife au crescut în luna decembrie 2024 cu rata inflației și au aceleași valori ca cele prevăzute în OMTI nr. 222/2025, ce va intra în vigoare la data de 28 martie 2025.

Modificările aduse prin OMTI nr. 222/06.03.2025 au drept scop îmbunătățirea condițiilor de călătorie și confort specifice rangului de tren, respectiv reflectarea în tariful de transport a nivelului de viteză şi confort oferit călătorilor, în acord cu legislația în vigoare: 

  • îmbunătățirea condițiilor de călătorie la trenurile Intercity în acord cu condițiile de confort și dotările vagoanelor (spații mai generoase, wi-fi, etc.) prin eliminarea aglomerării acestor trenuri cu posesorii de abonamente valabile la rang Interregio (și redefinirea tarifelor aferente abonamentelor rang Intercity în acest sens);
  • eliminarea aglomerării la trenurile de lung parcurs, respectiv trenurile Interregio (IR) și Intercity (IC) pe anumite distanțe prin redefinirea titlurilor de călătorie metropolitane, astfel încât, acestea să fie valabile numai pentru călătoria cu trenurile Regio, clasa a 2-a, având în vedere faptul că transportul metropolitan se referă la călătoria de tip navetă pe distanțe relativ scurte în jurul metropolelor;
  • emiterea titlurilor de călătorie la automatele instalate în trenurile care circulă pe ruta Bucureşti Nord – Aeroport Otopeni și retur, la același tarif ca titlurile comercializate la casele de bilete;
  • revenirea la obligativitatea rezervării locului în cazul trenurilor cu regim de rezervare obligatoriu indiferent de distanța călătoriei și aplicarea unui tarif unic de rezervare.

Foto: Shutterstock


Ultimele stiri
Lucian Pahonțu ar fi dat în judecată Ministerul Educației în scandalul tezei de doctorat | AUDIO

Mai multe incidente cu fragmente de drone vineri, pe litoralul românesc. MApN: Unele aveau încărcături explozive

Europa FM LIVE de la Castelul Bran. 11 ore de emisie LIVE la lansarea noului sezon | GALERIE…

Suceava: DIICOT a destructurat o rețea care tipărea bancnote false. Peste un milion de euro falși au fost…

SUA comemorează 25 de ani de la atacurile din 11 septembrie. Ceremonii la Pentagon și Ground Zero |…

Vâlcea: Dosar penal pe numele a doi minori care au ucis și rănit pui de căței în timp…

Diana Buzoianu sesizează Parchetul General după nereguli la ABA Jiu: „Conducerea a aruncat pe fereastră bani care puteau…

Romgaz va cumpăra combinatul de îngrășăminte Azomureș. Consiliul Concurenței a aprobat tranzacția | AUDIO

București: A fost finalizată evaluarea blocului din Rahova afectat de explozia din 2025. Primăria începe lucrările de punere…

Uniunea Europeană și India pregătesc cel mai mare acord comercial realizat vreodată | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează