Confidenţialitate


C.P. Tăriceanu, referindu-se la președintele Iohannis: „Am sperat să nu mai avem al doilea Băsescu”


C.P. Tăriceanu, referindu-se la președintele Iohannis: „Am sperat să nu mai avem al doilea Băsescu”

Consiliului Naţional al PSD s-a întrunit duminică, la Palatul Parlamentului, având pe ordinea de zi validarea preşedintelui CN şi alegerea şefilor celor 24 de departamente de specialitate, constituite în oglindă cu ministerele din Guvern.

Mihai Fifor este singurul candidat pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Naţional, fiind aprobat, deja, într-un Comitet Executiv Naţional al PSD, ca preşedinte interimar al CN.

În deschiderea lucrărilor C.N., liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu a declarat, referindu-se la președintele Klaus Iohannis: „Am sperat să nu mai avem al doilea Băsescu”.

“Am sperat şi eu ca şi dumneavoastră să avem un preşedinte care să ne ajute în stoparea erodării şi degradării sistemului de justiţie, (…) să avem în preşedintele României un partener pentru o Românie puternică şi demnă în Europa, am sperat şi eu ca şi dumneavoastră să găsesc în preşedintele României un partener echilibrat, echidistant politic şi care să se gândească în primul rând la ţară şi în al doilea rând la un al doilea mandat. Am sperat şi eu ca şi dumneavoastră să nu mai avem un al doilea Băsescu. Ceea ce avem vedem cu toţii. În această lupă de gherilă am avut şi pierderi importante: două guverne care au căzut în prima parte a guvernării noastre, mulţi dintre noi am fost târâţi în faţa procurorilor sau a instanţelor pentru fapte pe care nu le-am comis, dar important este că nu ne-am pierdut nici busola, nici credinţa că putem readuce România în rândul ţărilor democratice”, a spus Tăriceanu, la reuniunea Consiliului Naţional al PSD.


Ultimele stiri
Constanța: Protest al angajaților CT Bus și al altor constănțeni în fața primăriei, în ziua aprobării unor taxe…

Sibiu: Incident la un hotel din municipiu. Tavanul de deasupra unei piscine s-a prăbușit peste persoanele aflate în…

Ce tradiții mai respectă de Crăciun unii bucureșteni și ce e cel mai important pentru ei în această…

Programa la Limba și literatura română pentru clasa a IX-a a fost revizuită și prezentată la Ministerul Educației.…

Vrancea: Accident rutier pe A7, la mai puțin de două ore de la deschiderea circulației pe tronsonul Focșani-Adjud.…

Radu Miruță și Irineu Darău au depus jurămintele de învestitură în funcțiile de ministru al Apărării, respectiv ministru…

ANM: Ninsori la Bucureşti, în Noaptea de Ajun; stratul de zăpadă estimat este de 3…6 cm,temporar ninsoarea va…

Regatul Unit: Anul 2025, pe cale să doboare recordul de căldură

MApN: Noi atacuri cu drone în Ucraina, lângă România | A fost emis mesaj RO-ALERT | AUDIO

Comitetul pentru analiza legilor Justiţiei se reuneşte marţi, la Palatul Victoria