Confidenţialitate


C.P. Tăriceanu, ALDE: Când DNA va ajunge să facă guvernul, eu plec din politică


C.P. Tăriceanu, ALDE: Când DNA va ajunge să facă guvernul, eu plec din politică

Lider al ALDE și șef al Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu a anunțat, joi seară, că se va retrage din viața politică dacă se va ajunge în situația în care Direcția Națională Anticorupție să stabilească cine face parte dintr-un guvern.

“Lupta pentru putere nu s-a încheiat după alegeri. Adică cei care au pierdut nu sunt mulțumiți și continuă să zdruncine prin toate metodele, prin diversiuni lansate în spațiul public legate de sistemul de impozitare, de taxe, de salarii, de pensii ș.a.m.d., prin acțiunile de slăbire a guvernului întreprinse prin forțarea demiterii celor două membre ale cabinetului (Sevil Shhaideh și Rovana Plumb – n.r). De fapt, știți bine că în această combinație rotundă era și unul dintre miniștrii ALDE (Viorel Ilie, ministrul pentru Relația cu Parlamentul – n.r) (…) Eu nu accept ca DNA să facă Guvernul României. Când o să se întâmple chestia asta, eu plec din politică”, a spus co-președintele coaliției de guvernare, invitat fiind la Antena 3.

Călin Popescu-Tăriceanu a ținut să precizeze că este de neînduplecat.

“Eu nu sunt maleabil, nu sunt pentru compromisuri în această chestiune. Adică văd destui politicieni, mă uit cu mare tristețe la ce se întâmplă în PNL, la liderul partidului, domnul Orban, care are probabil teama scadenței în Justiție și de aceea este atât de prietenos cu sistemul, cum nu se poate. Nu! Eu continui să cred că democrația în România nu este un bun câștigat, trebuie apărat”, a adăugat fostul premier.


Ultimele stiri
Turcia – România 1-0 | Tricolorii ratează calificarea la Campionatul Mondial

Guvernul anunță primele rezultate ale procesului de debirocratizare. Cele mai multe sesizări ale cetățenilor vizează actele de identitate…

Președintele Nicușor Dan va promulga legea bugetului pe anul în curs după ce va primi motivarea Curții Constituționale…

Turcia – România, baraj pentru Campionatul Mondial 2026. Ferdi Kadioglu a deschis scorul pentru gazde

Europarlamentarul Claudiu Târziu, despre viitorul lui Simion la conducerea AUR: Depinde cât va permite sistemul. Nu mai dă…

Economistul Adrian Negrescu, despre ordonanța de urgență privind carburanții: „Nu va genera ieftiniri la pompă, să nu ne…

Criză energetică în Republica Moldova: De mâine, nu va mai putea fi asigurat consumul de curent între orele…

Delfinii din Marea Neagră, afectați de poluarea chimică și acustică cauzată de atacurile Rusiei împotriva Ucrainei | AUDIO

Emoții tot mai puternice la Istanbul. Sute de tricolori au petrecut în centrul orașului, zona Taksim, așteptând meciul…

Piața Victoriei. Se topește AUR? Ce viitor mai are George Simion? Răspunde eurodeputatul Claudiu Târziu