Confidenţialitate


C. Diaconescu: Semne de întrebare ridică mai ales absența lui Kim Jong-un din spațiul public


C. Diaconescu: Semne de întrebare ridică mai ales absența lui Kim Jong-un din spațiul public

În ultimele zile, presa internațională speculează intens pe tema stării de sănătate a liderului nord-coreean.

Cele mai multe relatări invocă o intervenție chirurgicală nereușită pe cord deschis.

Fost ministru de Externe, Cristian Diaconescu observă că, dincolo de relatările din presa internațională, mult mai multe semne de întrebare ridică absența liderului nord-coreean din spațiul public, de la o serie de momente simbolice naționale.

“Deocamdată, putem discuta doar de semnale periferice. Sigur, [acestea] vin din foarte multe direcții. În acest context, deja au început discuțiile în ceea ce privește succesiunea, ceea ce poate reprezenta un argument de seriozitate în legătură cu aceste informații”, a opinat – la Europa FM – fostul consilier prezidențial.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Citând “surse de încredere”, un post de televiziune din Hong Kong a anunțat decesul lui Kim Jong-un. Vestea transmisă de HKSTV s-a viralizat pe platforma online de limbă chineză Weibo.

O publicație japoneză a scris că acesta ar fi în stare vegetativă după operația pe cord deschis la care a fost supus la începutul lunii aprilie.

Potrivit altor relatări, atribuite unor lideri ai regimului chinez, care au dorit să își păstreze anonimatul, intervenția chirurgicală a fost un eșec.

China a trimis o echipă de experți medicali în Coreea de Nord pentru a-l consulta pe Kim Jong-un.

Postul american de televiziune CNN susține că serviciile secrete ale USA monitorizează informaţiile despre starea de sănătate a liderului nord-coreean, în vârstă de 36 de ani, fumător înrăit și obez.

Presa nord-coreeană a ignorat speculațiile care s-au intensificat în ultimele zile.

Semnele de întrebare au sporit ca urmare a absenţei lui Kim Jong-un de la ceremoniile din 15 aprilie, când s-au împlinit 108 ani de la naşterea lui Kim Il-sung, fondatorul regimului, bunicul lui Kim Jong-un.

Coreea de Nord este una dintre cele mai izolate țări din lume, iar sănătatea liderilor săi este secret de stat, aceștia bucurându-se de privilegii absolute și de un extraordinar cult al personalității.


Ultimele stiri
Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează