Confidenţialitate


Bursele au recuperat pierderile. Dow Jones a avut cea mai mare creștere de o zi din istorie


Bursele au recuperat pierderile. Dow Jones a avut cea mai mare creștere de o zi din istorie

Bursele americane și-au revenit luni, cu indicele Dow Jones înregistrând cea mai mare creștere dintr-o zi din istorie, de 1.294 de puncte, relatează CNN.

Bursele mondiale au avut săptămâna trecută cea mai grea perioadă de la criza financiară din 2008. Indicele Dow Jones a scăzut cu 12,4%, în timp ce S&P 500 a scăzut cu 11,5%.

Dow a înregistrat, de asemenea, cea mai importantă scădere dintr-o zi din istorie, joi.

Reculul de luni a fost puternic.

După o deschidere în creștere și o o evoluție indecisă la mijlocul dimineții, bursele au sfârșit prin a crește puternic. Dow a încheiat cu un plus de 1.294 de puncte, sau 5,1%, cel mai bun câștig dintr-o zi. Procentual, luni a fost cea mai bună zi din martie 2009.

S&P a urcat cu 4,6%, cea mai bună performanță din decembrie 2018.

Investitorii sunt supuși unui tir de informații contradictorii despre evoluția epidemiei de coronavirus. Pe de o parte, Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică a avertizat luni că boala ar putea încetini semnificativ creșterea globală. Pe de altă parte, investitorii speră că băncile centrale vor lansa programe de stimulare a economiilor. Banca Japoniei a declarat că va furniza „ample lichidități” pentru menținerea stabilității piețelor financiare iar Banca Angliei s-a angajat, de asemenea, să facă ceea ce este necesar pentru sprijinirea economiei britanice.

Rezerva Federală urmează să se întâlnească pe 18 martie, iar așteptările pieței la o reducere a dobânzii la jumătate de procent sunt la 100%, potrivit Instrumentului FedWatch al CME.

Și mărfurile și-au revenit în mare măsură. Prețul aurului a crescut cu 1,8% la 1.592,30 dolari/uncie, în timp ce prețurile petrolului american au încheiat ziua cu 4,4% mai mult, la 46,75 dolari pe baril.


Ultimele stiri
Turcia – România 1-0 | Tricolorii ratează calificarea la Campionatul Mondial

Guvernul anunță primele rezultate ale procesului de debirocratizare. Cele mai multe sesizări ale cetățenilor vizează actele de identitate…

Președintele Nicușor Dan va promulga legea bugetului pe anul în curs după ce va primi motivarea Curții Constituționale…

Turcia – România, baraj pentru Campionatul Mondial 2026. Ferdi Kadioglu a deschis scorul pentru gazde

Europarlamentarul Claudiu Târziu, despre viitorul lui Simion la conducerea AUR: Depinde cât va permite sistemul. Nu mai dă…

Economistul Adrian Negrescu, despre ordonanța de urgență privind carburanții: „Nu va genera ieftiniri la pompă, să nu ne…

Criză energetică în Republica Moldova: De mâine, nu va mai putea fi asigurat consumul de curent între orele…

Delfinii din Marea Neagră, afectați de poluarea chimică și acustică cauzată de atacurile Rusiei împotriva Ucrainei | AUDIO

Emoții tot mai puternice la Istanbul. Sute de tricolori au petrecut în centrul orașului, zona Taksim, așteptând meciul…

Piața Victoriei. Se topește AUR? Ce viitor mai are George Simion? Răspunde eurodeputatul Claudiu Târziu