Confidenţialitate


Burkina Faso: Ancheta judiciara in cazul prabusirii avionului Air Algerie


‘Procurorul din Ouagadougou a deschis o anchetă judiciară pe 24 iulie (joi), pentru a investiga cauzele catastrofei aviatice, care s-a produs în noaptea de miercuri spre joi, în Mali, a afirmat Blaise Compaore. ‘Ancheta a fost încredinţată jandarmeriei din cadrul securităţii aeroportuare, care a trimis la locul accidentului mai mulţi ofiţeri de poliţie’, a adăugat el. Acest procuror ‘va colabora cu omologii săi din Mali şi Franţa, ţări cu care’ Burkina Faso a încheiat acorduri de cooperare judiciară, a afirmat preşedintele Compaore. Prăbuşirea avionului s-a soldat cu 118 victime, dintre care 54 sunt francezi. Avionul, care a fost închiriat de către Air Algérie de la compania spaniolă SwiftAir, a plecat de la Ouagadougou către Alger în noaptea de miercuri spre joi, dar, la aproximativ 50 de minute de la decolare, s-a prăbuşit pe teritoriul Mali.


Ultimele stiri
Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează