Confidenţialitate


Bulgaria: Autoritățile vor să permită vaccinarea anti-COVID la liber


Bulgaria: Autoritățile vor să permită vaccinarea anti-COVID la liber

Oricine cetățean bulgar care dorește să fie imunizat va putea să o facă – este intenţia autorităţilor, după ce au constatat o mare reticenţă la vaccinare în rândul populaţiei.

Peste 70% dintre profesori şi angajaţii din domenii esenţiale, care aveau prioritate la imunizare, nu s-au prezentat la programări, potrivit datelor oficiale.

Autorităţile din Bulgaria vor să accelereze vaccinarea anti-COVID, în condiţiile în care ţara are ritmul cel mai slab de imunizare din Uniunea Europeană.

Doar 10% dintre bulgari spun că s-ar imuniza de îndată. Peste 50% nu vor să se vaccineze deloc, iar aproximativ o treime ar vrea să mai aştepte puţin, arată un sondaj Apha Research.

Premierul Boiko Borissov spune că medicii trebuie să poată vaccina pe oricine doreşte, pentru a nu exista întârzieri şi cel puţin 10 mii de persoane să fie imunizate pe zi.

La o populaţie de 7 milioane de persoane, Bulgaria a administrat doar puţin peste 90 de mii de doze până acum.


Ultimele stiri
Alegeri pentru Congresul SUA. Ștefan Popescu, analist de politică externă: „Ne aflăm în fața unui referendum pro sau…

ÎCCJ. Alexandru Toader este plasat în arest la domiciliu pentru următoarele 19 zile

Dominic Fritz, replică pentru Alice Weidel, lidera AfD: „Orice român care trage ture de 10 ore într-un abator…

Turul Italiei 2027 începe pe 8 mai, la Trieste, și se încheie la Roma. O etapă va trece…

Scandalul achizițiilor de lux de la ANM. Natalia Intotero anunță că raportul a fost trimis la Parchet și…

Noi negocieri pentru pacea din Ucraina, la Abu Dhabi. Rusia, Ucraina și SUA și-au anunțat participarea | AUDIO

Bucătăria deschisă vs bucătăria închisă: ce variantă se potrivește stilului tău (P)

Dolj: Deținut căutat de poliție după ce, aflat în permisie, nu a mai revenit la Penitenciarul Pelendava

Piața Victoriei. Alegeri cruciale în SUA – cum ne afectează? Invitat este analistul de politică externă Ștefan Popescu

Amenințări cu bomba la bordul mai multor avioane în Europa. Două aeronave Ryanair, verificate la Roma



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează