Confidenţialitate


Bugetul pe 2017 va fi adoptat vineri de Guvern. Vineri seară va fi trimis în Parlament


Bugetul pe 2017 va fi adoptat vineri de Guvern. Vineri seară va fi trimis în Parlament

Ministrul Finanțelor, Viorel Ștefan, a declarat, miercuri, că proiectul de buget pentru 2017 va fi adoptat vineri în ședință de Guvern, iar vineri seară va fi trimis în Parlament.

Potrivit oficialului, la întâlnirea de marți cu miniștrii Cabinetului Grindeanu, proiectul a fost rediscutat astfel încât toate măsurile din programul de guvernare să fie incluse și în proiectul de buget.

”Scopul întâlnirii de ieri (marți n.r.) a fost acela de a inventaria dacă toate măsurile din programul de guvernare se regăsesc și în buget”, a spus Viorel Ștefan la începutul ședinței de Guvern.

Viorel Ștefan a precizat că deficitul ESA va fi de 2,99% din PIB, cu încadrare în ţinta de deficit bugetar de sub 3% din PIB, respectând astfel Tratatul de la Maastricht.

La rândul său, premierul Sorin Grindeanu a declarat că în bugetul pentru 2017 trebuie să se regăsească toate prevederile aflate în programul de guvernare al PSD.

Premierul a precizat că, datorită eforturilor pe care miniştrii le-au făcut în ultimele 24 de ore, în şedinţa de miercuri se pot discuta noile limitele de construcţie a bugetului.

”Mulţumesc pentru efortul pe care l-aţi făcut în ultimele zile. Ceea ce s-a întâmplat în ultimele 24 de ore merită apreciat. Tocmai de aceea astăzi putem să venim în şedinţa de guvern cu nota privind limitele de cheltuieli revizuite”, le-a spus Sorin Grindeanu miniştrilor.

Marți, ministrul Finanțelor, Viorel Ștefan, a fost criticat de premier și de președintele PSD, Liviu Dragnea pentru modul în care a construit proiectul de buget.

Liderul PSD afirmase că documentul nu prevedea unele măsuri din programul PSD și s-a arătat nemulțumit că bugetele unor instituții au crescut nejustificat, dând ca exemplu bugetul SRI.

Totodată Liviu Dragnea afirmase că nu înțelege de ce bugetul Administrației Prezidențiale a fost redus cu doar 4%.

 


Ultimele stiri
Dr. Mihaela Bilic, despre suplimentele alimentare: ce trebuie să știe consumatorii

CCR dezbate pe 18 noiembrie sesizarea președintelui Nicușor Dan privind declararea ca municipiu a orașului Voluntari | AUDIO

Alexandru Toader, fiul lui Tudorel Toader, reținut pentru 24 de ore. Este acuzat că ar fi hărțuit sexual…

Guvernul anunță șapte măsuri pentru prevenirea violenței în școli | AUDIO

Vrancea: Proteste la adăpostul de câini din Suraia, redeschis după neregulile descoperite în iarnă | AUDIO

MyCNPP, aplicația lansată de Casa de Pensii. Pensionarii și persoanele asigurate își pot verifica online datele despre pensie…

Atacul cu drone asupra unei nave în Marea Neagră. Cinci dintre cei nouă marinari salvați, duși la spital.…

CSM, reacție după decizia CEDO privind plata eșalonată a drepturilor salariale ale magistraților | AUDIO

Peste 350 de participanți la a doua ediție a Forumului privind Statul de Drept, organizat la București. Independența…

Președintele ANRE dezminte informațiile conform cărora salariile angajaților ar fi fost majorate: „Niciun salariu din Autoritatea de Reglementare,…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează