Confidenţialitate


Bugetul Capitalei pentru 2025 a fost aprobat de Consiliul General | AUDIO


Bugetul Capitalei pentru 2025 a fost aprobat de Consiliul General | AUDIO

Bugetul Capitalei pentru 2025 a fost aprobat de Consiliul General după o ședință de 5 ore. La ședința de joi seară, 38 de consilieri generali au fost de acord – de această dată – cu noul proiect al bugetului pentru anul în curs.

Bugetul total al Capitalei este de 11 miliarde de lei

Săptămâna trecută majoritatea din Consiliu formată din PSD-PNL-PUSL a anunțat că nu va vota pentru adoptare. Totuși, de această dată, după negocieri, alianța a fost de acord cu forma actualizată și „îmbunătățită” a bugetului, a declarat, în timpul ședinței, consilierul PSD, Adrian Vigheciu.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

 

„Acest buget, față de propunerea inițială, a venit îmbunătățit din partea grupului PSD cu un amendament de majorare a banilor alocați pentru stimulentul de dizabilități, cu un amendament  pentru o bancă de alimente, un amendament pentru reluarea construcției blocului de locuințe  sociale din Prelungirea Ghencea”, a declarat Adrian Vigheciu, consilier PSD.

Bugetul total al Capitalei este de 11 miliarde de lei, dintre care 7,3 miliarde reprezintă bugetul local – adică veniturile din taxe, impozite și cotele defalcate din impozite. În bugetul Capitalei pentru anul în curs se vor face împrumuturi pentru continuarea blocului de locuințe sociale din Prelungirea Ghencea, iar pasajele Lujerului și Bucur Obor vor fi consolidate.

Radu Dragoș, consilierul general USR: „Un buget ciopârțit și împărțit la prieteni”

Consilierul general USR din opoziție, Radu Dragoș, a contestat majorarea de capital pentru Compania Eco Igienizare, care se ocupă de dezinsecție și deratizare în București.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

„Un buget votat, un buget ciopârțit și împărțit la prieteni. Asta este definiția a ce s-a întâmplat astăzi în această ședință. Reapare apetitul alianței PSD-PNL în ceea ce privește companiile municipale. Am ajuns să capitalizăm un service auto fără nicio utilitate publică”, a spus Radu Dragoș.

Anul acesta, instituțiile de cultură vor primi mai mulți bani: bugetele teatrelor Dramaturgilor, Bulandra, Nottara și Evreiesc de Stat vor fi majorate.

Sursă foto: Shutterstock

Citește și: Cine sunt emisarii trimiși de Ciolacu în SUA pentru discuții privind ridicarea vizelor. Unul dintre ei, un om de afaceri român, stabilit în America. S-a poziționat ca antieuropean și împotriva Ucrainei | AUDIO

 


Ultimele stiri
Târgoviște: O adolescentă dată dispărută după ce a plecat de la un centru de plasament

Japonezii au alegeri parlamentare anticipate. Mersul la vot, o provocare: în anumite regiuni zăpada depășește un metru |…

Sorana Cârstea – campioană la Transylvania Open. Ea a învins-o categoric pe Emma Răducanu

Ministerul Culturii: Zile la rând au fost semnale că se întâmplă ceva cu turnul Bisericii Reformate din Cehu…

S-a stins din viață actrița care a jucat în Arabela, serialul cehoslovac pentru copii, foarte popular în România,…

Mai mulți medici de la Spitalul de Recuperare din Borșa refuză să mai facă gărzi la Urgențe. Invocă…

O nouă formă de înșelăciune este sesizată tot mai des. Escrocii susțin că reprezintă instituții publice | VIDEO

Rețineri în cazul de corupție de la Primăria Sectorului 5. Mai mulți oficiali sunt acuzați de corupție în…

Constanța: Incendiu într-un bloc din Năvodari. Un om a fost găsit decedat | AUDIO

Proiectul de OUG care stabilește excepţiile de la măsura privind neplata primei zile de concediu medical, pus în…