Confidenţialitate


Cum arată bugetul de stat pe 2025. Premier: Avem în acest buget cea mai mare alocare de resurse din finanțări europene de la aderarea noastră la UE | AUDIO


Cum arată bugetul de stat pe 2025. Premier: Avem în acest buget cea mai mare alocare de resurse din finanțări europene de la aderarea noastră la UE | AUDIO

Bugetul pe 2025 a fost adoptat miercuri seară în Parlament după dezbateri maraton care s-au întins pe șapte ore. Este construit pe o creştere economică de 2,5% şi un deficit bugetar de 7% din PIB. În acest an, bugetul de stat a fost dezbătut de Parlament în două zile. „Este un buget cumpătat, bazat pe o prognoză prudentă, un buget echilibrat”, a declarat ministrul Tanczos Barna. Următorul pas: cele două proiecte de lege – cel al bugetului de stat pe anul 2025 şi al asigurărilor sociale de stat – vor merge la promulgare la preşedintele ţării. 

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Bugetul de stat pentru 2025 a fost adoptat cu 254 de voturi pentru şi 192 de voturi împotrivă.

Parlamentarii USR au votat împotrivă, susținând că este unul „nerealist”.

Vor fi 150 de miliarde de lei investiți în economie, a afirmat Ministrul Finanțelor în plenul reunit din Parlament:

„Au crescut la 46% cheltuielile totale, dar acolo avem un 150 de miliarde investiții anul acesta. E o investiție record pentru bugetul de stat”, a declarat ministrul Finanțelor.

Marcel Ciolacu: „Voi pune o presiune uriașă pe fiecare ministru și autoritate publică să cheltuie toți acești bani”

Bugetul prevede cea mai mare alocare de fonduri europene, a transmis și premierul Marcel Ciolacu în fața aleșilor.

„Avem în acest buget cea mai mare alocare de resurse din finanțări europene de la aderarea noastră la Uniunea Europeană. Avem la dispoziție în acest an 17,5 miliarde de euro. Voi pune o presiune uriașă pe fiecare ministru și autoritate publică să cheltuie toți acești bani”, a spus premierul Marcel Ciolacu.

La elaborarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi a bugetului pentru şomaj pe 2025 s-au avut în vedere: valoarea punctului de pensie de 2.032 de lei, creşterea salariului mediu brut la 8.620 de lei, scăderea numărului de şomeri înregistraţi, până la 250.000 de persoane la finalul anului și scăderea ratei şomajului înregistrată, până la 3,1% la finele lui 2025.

După adoptarea bugetului, ministrul Tanczos Barna a afirmat pe Facebook că există acum baza pentru a susține dezvoltarea țării prin investiții record, pentru asigurarea plății salariilor și pensiilor și pentru restabilirea echilibrului în finanțele țării.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Citește și: Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Întrebarea pe riscul seismic – și nu vreau nici să creez panică, nici alte tipuri de reacții – nu este dacă va veni. Va veni un seism puternic în România. Întrebarea este când va veni | VIDEO


Ultimele stiri
Premierul Ilie Bolojan, despre moțiunea privind acordul Mercosur: „Sădesc spaime în rândul celor care nu știu nici detaliile…

Ministrul Culturii, despre programul pilot care stabilește norma de opt ore de muncă pentru actori: Vizează evidențierea orelor…

Reprezentanții Rezervației Delta Dunării și autoritățile locale au organizat o amplă acțiune de verificare în Grindul Dranov, după…

Guvernul de la Budapesta a permis funcționarea unei fabrici de baterii, deși se știe că a provocat intoxicații…

Începe procesul lui Călin Georgescu pentru propagandă legionară. Tribunalul București a respins contestația depusă de fostul candidat la…

Insula Capri va interzice accesul grupurilor de peste 40 de vizitatori pentru a reduce aglomerația. Și ghizii vor…

Academia Europa FM. Cine ne apără copiii într-o lume dominată de algoritmi? Invitați sunt Mihaela Nabăr, Vlad Zaha…

Blocul Național Sindical cere eurodeputaților români să susțină raportul Danielsson pentru protecția lucrătorilor | AUDIO

Reacția UNITER despre proiectul pilot al Ministerului Culturii, care impune actorilor să stea opt ore la serviciu: „Nici…

INS: România a exportat în decembrie anul trecut cu 9,4% mai mult față de aceeași lună a lui…