Confidenţialitate


BUDAPESTA: Continuă protestele antiguvernamentale


BUDAPESTA: Continuă protestele antiguvernamentale

Pentru a patra seară la rând, capitala Ungariei a fost scena unor proteste față de adoptarea de către Parlamentul de la Budapesta a legii care le va permite companiilor să sporescă numărul ore suplimentare impuse angajaților.

Manifestațiile au coalizat partidele de opoziţie, federaţii ale studenţilor şi organizații neguvernamentale.

Demonstranţii, purtând drapele ale Ungariei şi ale Uniunii Europene, au mărşăluit de la Piaţa Eroilor către sediul legislativului.

Noua lege ungară a muncii le permite angajatorilor să solicite până la 400 de ore suplimentare de muncă pe an, ceea ce i-a făcut pe critici să o numească ‘legea sclaviei’, amintește Mediafax.

De asemenea, guvernul ungar a elaborat un proiect de lege privind stabilirea unor noi tribunale administrative care vor răspunde în faţa guvernului şi vor gestiona chestiuni sensibile precum legea electorală şi aspecte legate de corupţie.

La începutul acestei luni, Universitatea Central-Europeană (CEU), fondată de miliardarul american George Soros, a anunţat transferul celei mai mari părţi a activităţilor sale de la Budapesta la Viena, după un an şi jumătate de conflict cu guvernul ungar condus de Viktor Orban.

În prezent, peste 3.500 de absolvenţi ai CEU lucrează şi predau în Ungaria.

CEU a apărut după căderea Zidului Berlinului, oferindu-le studenţilor diplome acreditate atât în Ungaria, cât şi în SUA, dar a fost acuzată de guvernul premierului ungar conservator Viktor Orban că ar activa fără a respecta pe deplin legislaţia.

Noii studenţi care doresc să obţină diplome americane, cele mai căutate, vor studia începând cu noul an şcolar din 2019 în capitala austriacă. Campusul din Budapesta îşi va continua cu toate acestea activitatea pentru diplome ungare, precum şi pentru studenţi deja înscrişi pentru programul de studii internaţional.

Planurile CEU de a-şi muta campusul principal la Viena survin după o bătălie îndelungată cu guvernul Orban care l-a acuzat pe fondatorul universităţii, George Soros, că vrea să distrugă civilizaţia europeană, ”inundând” continentul european cu imigranţi. La rândul său, Soros susţine că sprijinul acordat de el refugiaţilor este parte a unei misiuni umanitare.


Ultimele stiri
Turcia – România 1-0 | Tricolorii ratează calificarea la Campionatul Mondial

Guvernul anunță primele rezultate ale procesului de debirocratizare. Cele mai multe sesizări ale cetățenilor vizează actele de identitate…

Președintele Nicușor Dan va promulga legea bugetului pe anul în curs după ce va primi motivarea Curții Constituționale…

Turcia – România, baraj pentru Campionatul Mondial 2026. Ferdi Kadioglu a deschis scorul pentru gazde

Europarlamentarul Claudiu Târziu, despre viitorul lui Simion la conducerea AUR: Depinde cât va permite sistemul. Nu mai dă…

Economistul Adrian Negrescu, despre ordonanța de urgență privind carburanții: „Nu va genera ieftiniri la pompă, să nu ne…

Criză energetică în Republica Moldova: De mâine, nu va mai putea fi asigurat consumul de curent între orele…

Delfinii din Marea Neagră, afectați de poluarea chimică și acustică cauzată de atacurile Rusiei împotriva Ucrainei | AUDIO

Emoții tot mai puternice la Istanbul. Sute de tricolori au petrecut în centrul orașului, zona Taksim, așteptând meciul…

Piața Victoriei. Se topește AUR? Ce viitor mai are George Simion? Răspunde eurodeputatul Claudiu Târziu