Confidenţialitate


Bucureştiul este pe locul 134 din 150 în topul celor mai bune oraşe din lume pentru familii


Bucureştiul este pe locul 134 din 150 în topul celor mai bune oraşe din lume pentru familii

Capitala României se află printre cele mai ne-recomandate orașe ale lumii, pentru cei ce vor să aibă o familie.

Cele mai bune sunt oraşele din nordul Europei şi cele din Canada, primele poziţii în clasament fiind ocupate de Helsinki din Finlanda, Quebec din Canada şi Oslo din Norvegia.

Bucureştiul ocupă locul al 134-lea dintr-un total de 150 de oraşe, conform unui raport al companiei germane Movinga, platformă online specializată în mutări.

Pe ultima poziţie se află Istanbulul.

În timp ce capitala Finlandei este evaluată la 100 de puncte din 100, Bucureştiul este aproape la jumătate.

Alte oraşe din regiune sunt poziţionate mai bine, cu Budapesta şi Varşovia pe locurile 126 şi respectiv 127 şi cu Praga la jumătatea clasamentului.

„Studiul analizează 16 factori diferiţi pentru a descoperi care sunt cele mai bune oraşe pentru familii“, spun analiştii platformei.

Printre indicatorii analizaţi se numără educaţia, rata şomajului, piaţa imobiliară şi preţurile – cât de accesibil financiar este un oraş.

Au fost luate în calcul şi alte aspecte precum legislaţia în domeniul familiei, suma pe care o primesc mamele când intră în concediu maternal sau posibilitatea unor familii formate din părinţi de acelaşi sex.

Au fost incluse totodată opiniile unor familii care au experimentat viaţa şi traiul în aceste oraşe.

Bucureştiul a primit cele mai multe puncte pentru siguranţă şi deschiderea oamenilor către familii.

La polul opus, nu există deschidere către diversitate, respectiv către familiile cu părinţi de acelaşi sex, iar sistemul medical nu este bine pus la punct.


Ultimele stiri
Polonia a învins România cu 6-0 în etapa a treia din grupele Ligii Națiunilor / Gheorghe Hagi: „E…

România scapă momentan de retrogradare. S&P a reconfirmat ratingul suveran al țării la nivelul „BBB-” cu perspectivă negativă…

Tenis: Novak Djokovic, în sferturile turneului de la Beijing. Cu cine va juca pentru un loc în semifinale

Papa Leon ar fi încercat să oprească execuția femeii condamnate la moarte în Tennessee

România, la coada UE în privința numărului de mamografe. „Cam 30% din totalul diagnosticelor de cancer la femei…

Dr. Mihaela Bilic, despre „cum ne informăm despre ceea ce mâncăm”: „Pe etichete vedem din ce în ce…

Mărturia pilotului înjunghiat despre incidentul de la bordul unei aeronave FlyDubai: „Mi-am spus să mai fac un ultim…

Mașinile vechi și poluante vor fi eliminate progresiv din București. Măsura va fi aplicată inițial în zona centrală…

Râurile din Europa au atins cel mai scăzut debit de vară din ultimii peste 30 de ani |…

Bihor: După ce mai multe persoane și-au exprimat dorința de a se întoarce la Dumbrava, Viorel Pașca a…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează