Confidenţialitate


BUCUREȘTI: Victimele sistemului sanitar, comemorate în Piața Victoriei


BUCUREȘTI: Victimele sistemului sanitar, comemorate în Piața Victoriei

Federaţia Sanitas organizează, marţi, în Piaţa Victoriei, o manifestaţie prin care îi comemorează pe pacienţii care şi-au pierdut viaţa din cauza stării de degradare a sistemului de sănătate, dar şi pe angajaţii sistemului sanitar care au murit.

Iniţial, sindicaliștii aveau programat un miting în faţa sediului Guvernului, în semn de protest faţă de lipsa de reacţie a autorităţilor la solicitările sale de sprijin financiar, logistic şi de resurse umane, însă, în contextul incendiului produs la Spitalul Judeţean de Urgenţă Neamţ, organizaţia sindicală a modificat tema mitingului.

“Federaţia SANITAS din România întrerupe şirul protestelor planificate, iar mâine, 17 noiembrie 2020, ora 11:00, se va afla în Piaţa Victoriei într-o acţiune a tăcerii, a doliului, a respectului faţă de toate victimele de până acum ale sistemului sanitar românesc aflat în paragină, fie că sunt pacienţi ce nu au mai putut fi salvaţi, fie că sunt salariaţi din sistem care au pierdut lupta pentru supravieţuire!”, se precizează într-un comunicat.

“Acţiunea va fi una care condamnă total indiferenţa şi inconştienţa autorităţilor care sunt responsabile de managementul instituţiilor de sănătate din România. Va fi o reacţie publică de nemulţumire totală faţă de lipsa unei strategii naţionale reale şi coerente de reformare a sistemului de sănătate. În acelaşi timp, Federaţia SANITAS va lansa un ‘Manifest pentru dreptul cetăţeanului român la servicii publice de sănătate performante’ la care invităm să se alăture şi alte organizaţii interesate. Este un demers necesar, fără conotaţie politică, determinat exclusiv de faptul că nu este normal să mai acceptăm situaţia dezastruoasă în care se află sistemul de sănătate din ţara noastră”, adaugă Sanitas.


Ultimele stiri
DEȘTEPTAREA: Efectul Zeigarnik – de ce sarcinile neterminate ne bântuie memoria

Mircea Lucescu și Ionuț Radu reacționează după ce naționala de fotbal a ratat calificarea la Cupa Mondială: „Doare…

Donald Trump anunță un gest de bunăvoință al Iranului în negocierile de încheiere a conflictului: acces pentru zece…

Președintele Nicușor Dan, despre Legea femicidului: „O să ne uităm cu atenție; voința noastră este de a limita…

Dâmbovița: Accident rutier în Tărtășești, între un microbuz școlar și un autocamion. Patru minori, transportați la spitale din…

Turcia – România 1-0 | Tricolorii ratează calificarea la Campionatul Mondial

Guvernul anunță primele rezultate ale procesului de debirocratizare. Cele mai multe sesizări ale cetățenilor vizează actele de identitate…

Președintele Nicușor Dan va promulga legea bugetului pe anul în curs după ce va primi motivarea Curții Constituționale…

Turcia – România, baraj pentru Campionatul Mondial 2026. Ferdi Kadioglu a deschis scorul pentru gazde

Europarlamentarul Claudiu Târziu, despre viitorul lui Simion la conducerea AUR: Depinde cât va permite sistemul. Nu mai dă…