Confidenţialitate


BUCUREȘTI: Se pot depune cererile pentru subvenția de încălzire în sectoarele 1 și 3


BUCUREȘTI: Se pot depune cererile pentru subvenția de încălzire în sectoarele 1 și 3

Locuitorii sectoarelor 1 şi 3 pot depune cererile în vederea obţinerii subvenţiei pentru încălzirea locuinţei începând de luni.

“Subvenţia pentru încălzirea locuinţei se asigură pentru sezonul rece, respectiv perioada 1 noiembrie 2018 – 31 martie 2019, în conformitate cu OUG nr. 27/2013 şi OUG nr. 70/2011, privind măsurile de protecţie socială în perioada sezonului rece, în baza cererii – declaraţie pe propria răspundere pentru acordarea unor drepturi de asistenţă socială, însoţită de o serie de acte doveditoare”, se precizează într-un comunicat al Primăriei sectorului 3, notează Agerpres.

Beneficiarii pentru acordarea subvenţiei pentru încălzirea locuinţei cu energie termică sunt familiile cu un venit mediu lunar pe membru de familie cuprins între 0 şi 786 de lei şi persoanele singure cu un venit între 0 şi 1.082 de lei/lună, iar beneficiarii pentru acordarea subvenţiei pentru încălzirea locuinţei cu gaze naturale, lemne şi combustibili petrolieri sau energie electrică sunt familiile cu un venit mediu lunar pe membru de familie cuprins între 0 şi 615 lei şi persoanele singure cu un venit între 0 şi 615 lei/lună.

Cererile şi declaraţia pe propria răspundere, însoţite de actele doveditoare, se depun la sediul DGASPC Sector 3 din bd. 1 Decembrie 1918 nr. 12-14, camera 19, etaj 2, de luni până joi, în intervalul orar 9.00-15.00.

Primăria sectorului 3 reaminteşte că, pentru a veni în sprijinul persoanelor care beneficiază de subvenţie, acestea pot ridica formularele necesare întocmirii dosarului de acordare a ajutorului de încălzire şi depune cererile însoţite de actele doveditoare prin intermediul asociaţiilor de proprietari sau locatari.

Informaţii suplimentare privind acordarea ajutoarelor de încălzire, formulare, cuantum şi condiţii se pot obţine la numărul de telefon 0372.126.100 interior 187 şi 202, la adresa de e-mail office@dgaspc3.ro sau vizitând pagina web www.dgaspc3.ro.

La rândul său, Primăria sectorului 1 a anunţat că locuitorii acestei zone administrative pot depune, începând tot cu 15 octombrie, cererile pentru ajutoarele de căldură.


Ultimele stiri
Râurile din Europa au atins cel mai scăzut debit de vară din ultimii peste 30 de ani |…

Bihor: După ce mai multe persoane și-au exprimat dorința de a se întoarce la Dumbrava, Viorel Pașca a…

Arad: Ce așteptări au oamenii în privința raportului agenției de rating S&P. „Se cam simte de junk. Economia…

Schimbare privind monitorizarea aerului. Românii pot afla din oră în oră nivelul poluării | AUDIO

Leul s-ar deprecia și mai mult dacă S&P ar retrograda România la categoria junk, avertizează economistul Cristian Păun:…

Cine va fi următorul premier desemnat? Nume vehiculate înaintea consultărilor de la Cotroceni | AUDIO

Creșterea euro, resimțită de români. Cu cât cresc chiriile, ratele și prețul apartamentelor | AUDIO

Moody’s reacționează după eșecul Guvernului Mureșan: „Probabilitatea unor alegeri anticipate este semnificativă” | AUDIO

Scrisoare codificată a lui Napoleon, descifrată după 217 ani cu ajutorul inteligenței artificiale

Euro atinge un nou record. Cursul BNR ajunge la 5,3447 lei. Precizările economistului Cristian Păun | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează