Confidenţialitate


BUCUREȘTI: Se inaugurează Casa Memorială Dinu Lipatti


BUCUREȘTI: Se inaugurează Casa Memorială Dinu Lipatti

Astăzi, se deschide în București Casa Memorială Dinu Lipatti, care va fi introdusă în circuitul cultural al capitalei.

Casa memorială Dinu Lipatti este situată chiar în casa în care artistul a trăit şi a creat, pe bulevardul Lascăr Catargiu nr. 12.

Clădirea se află pe lista monumentelor istorice, iar transformarea ei în casă memorială a fost luată anul trecut, când s-au împlinit 100 de ani de la nașterea pianistului și compozitorului Lipatti.

De fapt, aici va funcționa mai mult decât o casă memorială. E vorba de Centrul Cultural Casa Artelor “Dinu Lipatti”, care va găzdui concerte și festivaluri . Primul dintre acestea va fi I love Lipatti, aflat la ediția a doua.

Festivalul va dura o săptămână și face parte din evenimentele dedicate Centenarului Marii Uniri .

Lipatti – comparat deseori cu Mozart, desemnarea de BBC Music Magazine ca unul dintre cei mai buni 10 pianiști care au existat vreodată alături de Liszt și Rachmaninov – a murit la doar 33 de ani. El mai are o casă memorială în Argeș, la Leordeni, unde și-a petrecut multe vacanțe.


Ultimele stiri
De ce se ferește Nicușor Dan să-l nominalizeze pe Grindeanu premier. Valeriu Turcan: „Ar prelua funcția la 10…

Președintele Nicușor Dan, după respingerea Guvernului Mureșan: Luni, după consultări cu partidele, voi desemna un nou premier

Care a fost atmosfera din Parlament în timpul votului pentru Guvernul Mureșan | AUDIO

Aeronava Flydubai, care și-a schimbat direcția de zbor, ar fi fost ținta unui atac terorist. Netanyahu: „Unul dintre…

Giurgiu: șoferii, atenționați asupra mesajelor false privind plata unor amenzi sau tarife de parcare restante | AUDIO

Piața Victoriei. Ce urmează pentru PSD, PNL și USR și care este strategia președintelui Nicușor Dan? Răspunde analistul…

Românii ar putea retrage de la bancomatele oricărei bănci suma dorită | AUDIO

Managerii se așteaptă la noi scumpiri în următoarele trei luni. Prețurile cresc în construcții, industrie, servicii și comerț…

Cum, când și din ce fel de recipient se bea „cafeaua perfectă”: gustul nu depinde doar de boabe…

Sorin Grindeanu, ca urmare a eșecului Cabinetul Mureșan: „România a pierdut încă 10 zile din cauza orgoliilor liderilor…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează