Confidenţialitate


București: Romprest anunță că ar putea limita temporar serviciul de salubrizare din 11 februarie


București: Romprest anunță că ar putea limita temporar serviciul de salubrizare din 11 februarie

Firma Romprest este nemulţumită de întârzierea adoptării unei hotărâri din partea Consiliului Local al Sectorului 1 din București prin care să se aprobe soluţiile negociate de comisia mixtă de mediere şi operatorul delegat privind eşalonarea debitelor restante şi diminuarea temporară a unor operaţiuni din cadrul activităţilor serviciului.

“Vă notificăm prin prezenta că în situaţia în care demersul nostru către Consiliul Local Sector 1 nu va primi răspuns în termenul contractual de cinci zile lucrătoare, respectiv Actul adiţional nr. 12 nu va fi aprobat de către Consiliul Local şi nu va fi implementat de primarul Sectorului 1 şi/sau departamentele de resort din cadrul Aparatului de specialitate al primarului, începând cu data de 11.02.2021 vom limita/suspenda temporar activităţile serviciului de salubritate pe raza administrativ teritorială a Sectorului 1”, se arată în notificarea Romprest.

“Refuzul de a accepta soluţia negociată, manifestat prin tergiversarea nejustificată a adoptării unei Hotărâri de Consiliu în acest sens, soluţie prin care operatorul a acceptat să suspende temporar o parte din drepturile sale legitime, legale şi contractuale pentru a salvgarda continuitatea serviciului public de salubrizare, reprezintă un grav abuz, manifestat la nivelul reprezentanţilor autorităţii locale”, au transmis cei de la Romprest Consiliului Local, primarului Clotilde Armand, Primăriei şi Prefecturii Municipiului Bucureşti.


Ultimele stiri
Turcia – România 1-0 | Tricolorii ratează calificarea la Campionatul Mondial

Guvernul anunță primele rezultate ale procesului de debirocratizare. Cele mai multe sesizări ale cetățenilor vizează actele de identitate…

Președintele Nicușor Dan va promulga legea bugetului pe anul în curs după ce va primi motivarea Curții Constituționale…

Turcia – România, baraj pentru Campionatul Mondial 2026. Ferdi Kadioglu a deschis scorul pentru gazde

Europarlamentarul Claudiu Târziu, despre viitorul lui Simion la conducerea AUR: Depinde cât va permite sistemul. Nu mai dă…

Economistul Adrian Negrescu, despre ordonanța de urgență privind carburanții: „Nu va genera ieftiniri la pompă, să nu ne…

Criză energetică în Republica Moldova: De mâine, nu va mai putea fi asigurat consumul de curent între orele…

Delfinii din Marea Neagră, afectați de poluarea chimică și acustică cauzată de atacurile Rusiei împotriva Ucrainei | AUDIO

Emoții tot mai puternice la Istanbul. Sute de tricolori au petrecut în centrul orașului, zona Taksim, așteptând meciul…

Piața Victoriei. Se topește AUR? Ce viitor mai are George Simion? Răspunde eurodeputatul Claudiu Târziu