Confidenţialitate


București: Protestele de marți spre miercuri noapte, în imagini – GALERIE FOTO


București: Protestele de marți spre miercuri noapte, în imagini – GALERIE FOTO

În noaptea de marți spre miercuri, în Capitală, aproape 15.000 de oameni au ieşit în stradă, după ce Guvernul a adoptat proiectul de lege privind graţierea unor pedepse. În acelaşi timp, Guvernul a adoptat, prin Ordonanţă de Urgenţă, modificarea Codurilor Penale.

Dupa ora 01.00, Ordonanţa de Urgenţă adoptată de Guvernul Grindeanu marţi seară a fost publicată în Monitorul Oficial, iar cea mai mare parte a prevederilor urmează să intre în vigoare la 10 zile de la publicare.

Prin ordonanța de urgență este abrogat articolul 298 din Codul penal, care sancționa infracțiunea de neglijență în serviciu.

Ministrul Justiției a spus că, potrivit actului normativ, abuzul în serviciu cu un prejudiciu de sub 200.000 de lei nu va mai fi sancționat penal.

„Nu este sancționat penal. Deci, ce este sub 200.000 de lei, paguba se recuperează și nu mai este sancționat penal. Asta ne-a recomandat și Curtea, să stabilim un cuantum. Ținând cont de condițiile agravante, am considerat că această limită este o limită rezonabilă, pentru că instanța putea să considere 400.000, putea să considere 1.000.000.

Dacă vă uitați în Codul penal, putea să considere 2.000.000 de euro și atunci, în aceste condiții, am stabilit această sumă de 200.000 de lei. Ceea ce este foarte important, pentru că în comunicarea publică a apărut că dezincriminăm abuzul în serviciu… Nu, l-am reglementat mai bine și l-am pus în concordanță cu decizia Curții”, a precizat Florin Iordache, Ministrul Justiției.


Ultimele stiri
Amenzi mai mari pentru gălăgie și muzică la volum ridicat. Camera Deputaților a adoptat legea | AUDIO

Donald Trump a ajuns în China. Discuțiile cu liderul Xi Jinping vor viza, printre altele, comerțul și conflictele…

Concluziile summitului B9. Secretarul general al NATO: „Rusia rămâne amenințarea directă a NATO. Nu putem lăsa garda jos”…

Ce poate face România pentru a evita o criză economică profundă. Analist economic: E nevoie de disciplină fiscal-bugetară…

Discuții la Cotroceni între Mirabela Grădinaru și Olena Zelenska, în ziua summitului B9 | GALERIE FOTO

Liderul partidului Reform UK, Nigel Farage, investigat de Parlamentul britanic pentru o donație de cinci milioane de lire…

Un vaccin împotriva malariei, dezvoltat de cercetători australieni

Declarația comună adoptată la București, în cadrul summitului B9. Statele reafirmă sprijinul NATO pentru apărarea Flancului Estic și…

PSD, mai multe variante pentru viitorul Guvern. Grindeanu, privind consultările de la Cotroceni: „Mandatul cu care mergem este…

Adolescent din Bihor, abuzat de mamă timp de doi ani. Judecătoria Beiuş a respins arestarea preventivă a femeii…