Confidenţialitate


BUCUREȘTI: Primarul Firea a inaugurat “cel mai mare spital modular COVID din țară” | VIDEO


BUCUREȘTI: Primarul Firea a inaugurat “cel mai mare spital modular COVID din țară” | VIDEO

Primarul general al Capitalei a anunțat, vineri, deschiderea „celui mai mare spital modular din țară”, unde pot fi tratați 500 de pacienți care au forme ușoare de COVID-19.

Unitatea sanitară a fost ridicată sub forma unei Secții externe în curtea Spitalului „Victor Babeș” din București.

„Inaugurăm astăzi (vineri – n.red.), la București, cel mai mare spital modular COVID din țară. Acesta va putea să primească 500 de pacienți îmbolnăviți cu coronavirusul de tip nou, cu forme ușoare. Formele mai complexe vor fi tratate, în continuare, în spitalele de boli infecțioase. Fiecare salon are, pe lângă pat, noptieră, dulap, și boiler pentru apă caldă și aer condiționat. Cadrele medicale au o zonă dedicată documentațiilor medicale și pentru odihnă”, a spus Gabriela Firea.

Edilul a adăugat că acest spital modular a fost construit în două săptămâni.

„Toate aceste spitale de campanie care au fost construite în această perioadă, la un moment dat, este posibil să primească pacienți. Acest spital, prelunând un număr mare de pacienți, va putea să degreveze spitalele de boli infecțioase, și vom putea pune umărul al redeschiderea celorlalte spitale. Spitalul a fost ridicat în două săptămâni”, a spus Gabriela Firea.

„Această unitate va fi folosită în cazul în care este nevoie (…) În cazul în care va fi un aflux de pacienți, va fi un val sau un tsunami, vom fi mai relaxați pentru că într-o această structură pot sta pacienții cu simptome ușoare sau chiar cei asimptomatici, dar care trebuie să fie urmăriți. (…) Este o rezervă care, ca număr de paturi, este egal cu numărul de paturi al Spitalului „Victor Babeș” ”, a spus Emilian Imbri, managerul Spitalului „Victor Babeş “.

După terminarea epidemiei de COVID-19, spitalul va fi folosit ca „organizare de șantier pentru Spitalul Metropolitan”, a conchis primarul Gabriela Firea.

Primăria Bucureşti le propune consilierilor generali aprobarea proiectului ”Testăm pentru Bucureşti”, care presupune testarea a 11.000 de persoane pentru coronavirus de-a lungul acestui an.

Vor fi testaţi voluntari. În urma înscrierii în program, aceștia vor primi 200 de lei.

Valoarea proiectului depăşeşte 2,2 milioane de lei, 30.000 de lei fiind prevăzuţi pentru realizarea unei aplicaţii pentru înscrierea voluntarilor.

”Proiectul a fost elaborat pornind de la declararea pandemiei COVID 19 de către OMS, cauzată de un virus cu o contagiozitate foarte ridicată şi care are un impact important pe toate palierele sistemului medical. (…) Obiectul proiectului îl reprezintă limitarea răspândirii virusului în rândul populaţiei municipiului Bucureşti, precum şi a efectelor extrem de grave ale acestuia, prin testarea pentru SARS-COV 2, acordând un sprijin financiar 200 de lei/ beneficiar. Beneficiarii proiectului vor fi cetăţenii municipiului Bucureşti, care vor solicita în mod voluntar înscrierea în cadrul proiectului şi nu se află în categoria definiţiilor de caz, astfel cum sunt stabilite prin metodologia de supraveghere a sindromului respirator acut cu noul coronavirus elaborată de către INSP”, a se arată în expunerea de motive.

Testele vor fi realizate în unităţi de stat şi private, iar regulamentul de implementare al proiectului ar urma să fie realizat de ASSAMB, în termen de cinci zile de la adoptare.


Ultimele stiri
Directorul Nuclearelectrica, Cosmin Ghiță, renunță la funcție. Acesta conducea compania din 2017

Succes răsunător pentru „Fjord” în Franța. Filmul lui Cristian Mungiu, lider la încasări în primul weekend de la…

Directorul CIA, John Ratcliffe, a făcut o vizită la Moscova. SUA ar fi cerut Ucrainei să suspende atacurile…

Aproape unul din trei copii a primit online imagini sau mesaje cu conținut sexual explicit | AUDIO

Confuzie în rândul aleșilor locali înainte de aplicarea noilor prevederi din Legea incompatibilității: trebuie sau nu să aleagă…

Prima reacție a Comisiei Europene după ce PPE și Renew au solicitat blocarea fondurilor din PNRR pentru România…

Prețul petrolului a scăzut cu peste 3% astăzi, în timp ce SUA anunță sancțiuni financiare fără precedent pentru…

STB a depus o nouă solicitare pentru deschiderea procedurii de insolvență. Ciprian Ciucu: „Sper că de data aceasta…

Sprijin financiar pentru crescătorii de porci și bovine, de la 1 septembrie. Măsura urmărește stimularea producției interne |…

A murit miliardarul german Klaus-Michael Kühne, principalul acționar al Lufthansa | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează