Confidenţialitate


BUCUREȘTI: O țeavă de termoficare, veche de 30 de ani, va fi înlocuită în Drumul Taberei


BUCUREȘTI: O țeavă de termoficare, veche de 30 de ani, va fi înlocuită în Drumul Taberei

În Drumul Taberei, zona Pieței Moghioroș, a început, de vineri, organizarea de șantier, unde,pe Magistrala I-III VEST, pe o distanță de peste 800 de metri, va fi înlocuită o țeavă veche de termoficare, cu alta nouă, cu senzori de avarie.

Primăria anunță că vor fi soluții provizorii pentru apa caldă.

Potrivit unui comunicat transmis vineri, Primăria București, prin Compania Energetica București, anunță deschiderea celui de-al doilea șantier pentru continuarea lucrărilor la cel mai amplu proiect de modernizare a sistemului primar de distribuție a agentului termic din Capitală, sadministrat de Compania Municipală Termoenergetica București.

„Este primul proiect de acest fel realizat, în Capitală, în ultimii 30 de ani. Astfel, imediat după sistarea distribuției agentului termic, Compania Municipală Energetica a demarat organizarea de șantier în Drumul Taberei, în zona Pieței Moghioroș, unde, pe Magistrala I-III VEST, pe o distanță de peste 800 de metri, lucrătorii Companiei vor înlocui țeava veche de termoficare, cu țeavă nouă, preizolată, dotată cu senzori de avarie. Noul sistem performant de țevi preizolate are o garantie de 30 de ani și poate depista, cu precizie, orice avarie care poate apărea în rețeaua de termoficare”, anunță Primăria Capitalei.

În același timp, au fost reluate și lucrările în șantierul din zona Pieței Bobocica, unde anul trecut a înlocuit deja un kilometru din vechile conducte cu țeavă nouă, care asigură parametri ridicați de funcționare.

În această zonă, s-a început deja decopertarea traseului pe strada Energeticienilor, unde va fi înlocuită Magistrala II SUD, între Piața Bobocica și CET SUD.

Primăria Capitalei precizează, în documentul citat, că în zonele unde sunt lucrări vor exista soluții provizorii, astfel încât bucureștenii să nu sufere de lipsa apei calde, pe perioada verii.


Ultimele stiri
Cele trei moțiuni simple depuse la Senat de AUR și de grupul Pace-Întâi România au fost respinse |…

Mihaela Nabăr, World Vision România, despre limitarea accesului copiilor la rețelele de socializare: „Cei care le folosesc nu…

Ministrul Culturii, despre programul pilot care stabilește norma de opt ore de muncă pentru actori: Vizează evidențierea orelor…

Reprezentanții Rezervației Delta Dunării și autoritățile locale au organizat o amplă acțiune de verificare în Grindul Dranov, după…

Guvernul de la Budapesta a permis funcționarea unei fabrici de baterii, deși se știe că a provocat intoxicații…

Începe procesul lui Călin Georgescu pentru propagandă legionară. Tribunalul București a respins contestația depusă de fostul candidat la…

Insula Capri va interzice accesul grupurilor de peste 40 de vizitatori pentru a reduce aglomerația. Și ghizii vor…

Academia Europa FM. Cine ne apără copiii într-o lume dominată de algoritmi? Invitați sunt Mihaela Nabăr, Vlad Zaha…

Blocul Național Sindical cere eurodeputaților români să susțină raportul Danielsson pentru protecția lucrătorilor | AUDIO

Reacția UNITER despre proiectul pilot al Ministerului Culturii, care impune actorilor să stea opt ore la serviciu: „Nici…