Confidenţialitate


BUCUREŞTI: La pas pe Calea Victoriei, pe 2 şi 3 septembrie


BUCUREŞTI: La pas pe Calea Victoriei, pe 2 şi 3 septembrie

Cea de-a treia ediţie a evenimentului La pas pe Calea Victoriei se va desfăşura pe 2 şi 3 septembrie, din program făcând parte activităţi menite să readucă atmosfera Bucureştiului interbelic pe una dintre cele mai importante străzi din centrul oraşului.

‘Animatori pe picioroange, portretişti şi caricaturişti, defilarea cu monocicluri, mimi, lustragii, muzicieni stradali, cinematograf în aer liber, ateliere de creaţie, ateliere de caligrafie, teatru pentru copii, expoziţie de fotografie, tradiţionala ‘Bătaie cu flori’, alături de produse şi preparate culinare diverse sunt doar câteva dintre atracţiile pe care bucureştenii le vor putea descoperi în cele două zile de sărbătoare din Capitală. (…) Manifestările artistice stradale au reprezentat în perioada interbelică un motiv de distracţie şi destindere, Calea Victoriei fiind un loc preferat de promenadă al bucureştenilor, în care aceştia alegeau să îşi petreacă o bună parte din timpul liber’, anunţă Primăria Capitalei, prin intermediul unui comunicat.

Astfel, pe segmentul de la intrarea dinspre piaţa Victoriei, până la intersecţia cu strada George Enescu, Calea Victoriei va redeveni pietonală. Evenimentele se vor desfăşura în intervalul orar 10.00 – 21.00.

‘Calea Victoriei, dominată de unele dintre cele mai frumoase clădiri din Bucureşti, este un punct de reper şi pentru arta şi istoria românească prin numărul muzeelor aflate pe traseul acesteia. Astfel, pe 2 şi 3 septembrie, pe Calea Victoriei vor putea vizitate şi cele trei muzee, care vor avea un program prelungit pe parcursul evenimentului, după cum urmează: Muzeul Municipiului Bucureşti – Casa Filipescu-Cesianu, intervalul 10.00 – 21.00; Muzeul Naţional ‘George Enescu’, în intervalul 10.00 – 20.00; Muzeul Naţional de Artă al României, în intervalul 9.00 – 21.00″, potrivit PMB.

‘Bătaia cu flori’, unul dintre obiceiurile îndrăgite în perioada interbelică, dar care datează încă din anul 1890, va fi reconstituită şi anul acesta, pe 2 septembrie, de la ora 18.00.

Ediţiile anterioare ale evenimentului s-au desfăşurat în lunile aprilie şi iunie. Accesul la toate activităţile este gratuit.


Ultimele stiri
S-a încheiat greva generală din Spania. Aproape 4 milioane de muncitori au ieșit în stradă. Au fost ciocniri…

Patru rase de câini ciobănești românești sunt pe cale de dispariție. Asociația HAITA face demersuri pentru înscrierea în…

lorin Stoian, antreprenorul care a transformat o fermă de familie într-o afacere cu peste 900 de hectare: „Ochiul…

Ce spune Mihai Jurca despre scandalul contractelor din programul SAFE cu Rheinmetall, interzicerea lui Vanghele la Cotroceni și…

Eurostat: Românii, pe locul cinci în UE la incapacitatea de a-și acoperi cheltuielile neprevăzute | AUDIO

Lucia Sabrina Papa, prima femeie nevăzătoare din Italia care se pregătește să devină pilot | AUDIO

Marșul Independenței din Varșovia, organizat pe fondul tensiunilor cu guvernul lui Donald Tusk. Naționaliștii protestează față de criza…

George Simion îi răspunde lui Nicușor Dan după criticile la adresa AUR: „Suntem țintă acum într-un plan pentru…

Concluzii după a doua zi de negocieri Rusia-Ucraina-SUA la Abu Dhabi: acord pentru un schimb de prizonieri. Diferențele…

ISU Dâmbovița: Nu mai sunt scurgeri de gaze la stația GPL din localitatea Cornești. Se fac măsurători în…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează