Confidenţialitate


Brexitul va fi votat de Parlamentul de la Londra între 14 și 20 ianuarie


Brexitul va fi votat de Parlamentul de la Londra între 14 și 20 ianuarie

Premierul britanic Theresa May a anunțat că Brexitul va fi votat de Parlamentul de la Londra între 14 și 20 ianuarie.

Aceasta a subliniat din nou, în Camera Comunelor, că trebuie să se țină cont de votul oamenilor, îndemnându-i pe deputaţi să voteze în favoarea “intereselor naţionale”.

”Știu că acest acord nu este unul perfect pe care și-l doreau mulți – este un compromis. Dar… dacă lasăm acest perfect să fie dușmanul binelui, riscăm să părăsim Uniunea Europeană fără niciun acord.”

Recent, Theresa May a declarat că se opune organizării unui nou referendum privind apartenenţa la Uniunea Europeană, pentru ca acesta “ar diviza ţara şi mai mult”.

Votul final ar fi trebuit să aibă loc săptămâna trecută, dar a fost amânat după ce șefa guvernului de la Londra și-a dat seama că nu va reuși să convingă suficienți parlamentari Sa voteze acordul negociat cu Uniunea Europeană.


Ultimele stiri
Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează