Confidenţialitate


Brexit-ul, în dezbaterea liderilor europeni la Bruxelles


Brexit-ul, în dezbaterea liderilor europeni la Bruxelles

Liderii europeni se reunesc la Bruxelles, pentru întâia oară după referendumul la care britanicii au spus că vor să iasă din spaţiul comunitar.

La summitul de două zile, România va fi reprezentată de preşedintele Klaus Iohannis, care va pleda pentru unitate şi “regândirea proiectului european”.

Invitat să ceară oficial cât mai rapid ieşirea Regatului din grupul celor 28, premierul demisionar britanic, David Cameron, insistă că va lăsa misiunea în sarcina succesorului său.

Avocaţii UE au ajuns, totodată, la concluzia că Marea Britanie nu poate fi forţată să plece mai repede, după cum a precizat ieri – la Europa FM – comisarul european pentru politică regională, Corina Crețu.

Premierul Dacian Cioloș a reluat asigurările că românii care muncesc în Marea Britanie nu vor avea de suferit, cel puțin în cei doi ani cât vor dura negocierile propriu-zise.

Economia Regatului Unit şi-a pierdut calificativul maxim, triplu A, în viziunea analiştilor Standard&Poors.

Bursa londoneză a consemnat ieri pierderi semnificative, iar lira sterlină a ajuns la cel mai scăzut nivel faţă de dolarul american din ultimele 3 decenii.


Ultimele stiri
Turcia – România 1-0 | Tricolorii ratează calificarea la Campionatul Mondial

Guvernul anunță primele rezultate ale procesului de debirocratizare. Cele mai multe sesizări ale cetățenilor vizează actele de identitate…

Președintele Nicușor Dan va promulga legea bugetului pe anul în curs după ce va primi motivarea Curții Constituționale…

Turcia – România, baraj pentru Campionatul Mondial 2026. Ferdi Kadioglu a deschis scorul pentru gazde

Europarlamentarul Claudiu Târziu, despre viitorul lui Simion la conducerea AUR: Depinde cât va permite sistemul. Nu mai dă…

Economistul Adrian Negrescu, despre ordonanța de urgență privind carburanții: „Nu va genera ieftiniri la pompă, să nu ne…

Criză energetică în Republica Moldova: De mâine, nu va mai putea fi asigurat consumul de curent între orele…

Delfinii din Marea Neagră, afectați de poluarea chimică și acustică cauzată de atacurile Rusiei împotriva Ucrainei | AUDIO

Emoții tot mai puternice la Istanbul. Sute de tricolori au petrecut în centrul orașului, zona Taksim, așteptând meciul…

Piața Victoriei. Se topește AUR? Ce viitor mai are George Simion? Răspunde eurodeputatul Claudiu Târziu