Confidenţialitate


BRAȘOV: Șefa DSP a demisionat


BRAȘOV: Șefa DSP a demisionat

Anca Bertea a demisionat, miercuri, de la conducerea Direcției de Sănătate Publică Brașov.

Potrivit acesteia, “instituția nu era pregătită nici când era bine, ca să nu vorbim de situația actuală”, scrie portalul BizBrasov.

Șefa demisionară a declarat că jumătate dintre angajații DSP „au intrat în concedii medicale când au aflat de epidemia de coronavirus”, iar lucrurile s-au aglomerat pentru ceilalți subalterni, care au fost nevoiți să acopere și golul lăsat.

Anca Bertea este medic stomatolog și a fost, în urmă cu câțiva ani, consilier local din partea PSD, amintesc jurnaliștii brașoveni.

Europa FM a relatat, săptămâna aceasta, că Direcția de Sănătate Publică Brașov ignoră apelurile medicilor de familie din județ.

Doctorii au depus, luni, cea de-a patra adresă prin care solicită măști, dezinfectanți și celelalte echipamente necesare atât pentru protecția lor, cât și a pacienților, în contextul răspândirii cazurilor de nou coronavirus.

Șefa Patronatului Medicilor de Familie Brașov, Ana Șestacova, ne-a povestiti că reprezentanții DSP nu răspund la telefon.

“Sunt foarte multe nelămuriri vizavi de gestionarea pacienților care sunt la izolare sau în carantină, eliberarea unor acte aferente acestor izolări. Inclusiv aceste întrebări le-am pus către Direcția de Sănătate Publică, însă nu ni s-a răspuns. La numerele oferite nu se răspunde. Este foarte greu să ținem legătura cu Direcția de Sănătate Publică în această perioadă. Dacă există totuși colegi care prind o legătură, e foarte bine, dar și pacienții se plâng că sună încontinuu și nu li se răspunde”, ne-a mărturisit doctorul.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

“Medicilor care fac gărzi în centrele de permanență li s-a solicitat să se deplaseze la domiciliul pacienților izolați sau chiar carantinați. Ceea ce contravine total legislației în vigoare. Adică un medic de gardă în centrele de permanență nu poate părăsi garda. Nu se pot da astfel de ordine prin telefon. Dacă există o situație, ea trebuie justificată legislativ, ceea ce nu s-a întâmplat până în prezent. Nu mai vorbim despre materiale de protecție, pentru că nu le deținem nici într-un fel. Între noi am cumpărat, din ultimele stocuri, niște mănuși, niște cloramină, niște botoșei, ceva papeline… Deci nu deținem materiale de protecție suficiente și nu suntem pregătiți din acest punct de vedere în ceea ce privește protecția personală și a medicilor în ceea ce privește gestionarea pandemiei din momentul de față. Nimeni n-a cerut o milă! Cu toate că în situații de pandemie sau epidemie, statul este obligat să ne asigure astfel de materiale”, a adăugat Ana Șestacova.


Ultimele stiri
Iași: Președintele CJ Vaslui, Ciprian Trifan, audiat ca martor la DNA în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos

ANM: Cod portocaliu de caniculă în opt județe la sfârșit de săptămână. Temperaturile ajung la 36 de grade

August 2026, cea mai caldă lună înregistrată la nivel global. În România, efectele s-au văzut prin scăderea debitului…

Sondaj INSCOP: 75% dintre respondenți susțin monitorizarea audio-video în sălile de clasă, iar opt din zece susțin testarea…

Sound District Floreasca debutează vineri, 11 septembrie, cu Teatrul de Operetă „Ion Dacian” și Robin and the Backstabbers

Feribot cu 134 de persoane la bord, cuprins de flăcări în Filipine. Cinci oameni au murit | AUDIO

Avionul lui Volodimir Zelenski, la un pas de a fi lovit de o dronă înainte de plecarea spre…

Cristian Pîrvulescu, despre rezultatele la testele PISA: Performanțele elevilor au scăzut peste tot, nu doar în România. Este…

Administrația Prezidențială: România nu trimite militari pe frontul din Ucraina. Precizarea vine după apariția unor informații false în…

Bugetul pentru 2026 nu acoperă cheltuielile serviciilor de ambulanță și ale UPU. Cseke Attila: Este nevoie de un…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează