Confidenţialitate



Brașov: Primarul Coliban, criticat pentru sumele plătite din bugetul local unei case de avocatură


Brașov: Primarul Coliban, criticat pentru sumele plătite din bugetul local unei case de avocatură

Consilierul social-democrat braşovean Marius Potea a cerut, marţi, în şedinţa legislativului local al municipiului Braşov, rezilierea contractului de asistenţă juridică încheiat cu casa de avocatură a Georgianei Trandafir, căreia i s-au decontat, de la bugetul local, sume pentru un proces “pe care, până în prezent, l-a pierdut pe linie”.

Discuţiile au avut loc în contextul în care primarul Allen Coliban a solicitat Consiliului Local aprobarea pentru angajarea unor noi servicii de consultanţă juridică, într-un proces în care edilul este obligat să plătească sancţiuni financiare pentru neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti, notează Agerpres.

Conform lui Marius Potea, avocatei Georgiana Trandafir i-a fost decontată o sumă “exorbitantă”, de 24.000 de euro, pentru reprezentarea Primăriei în procesul intentat de administratorul parcărilor publice, firma P&P, în urmă cu câteva luni, în timp ce, prin comparaţie, casa de avocatură care a reprezentat-o într-un alt proces, câştigat (inclusiv la ÎCCJ – n.r.) şi care a durat cinci ani, a facturat Primăriei suma de 10.000 de lei, cea mai mare plătită vreodată din bugetul Braşovului pentru astfel de servicii.

“La acest moment, doamna Trandafir a pierdut pe linie toate dosarele (contra P&P – n.r.) în care a fost implicată. Făcând o comparaţie, firma care a apărat P&P a depus cheltuieli de judecată de 400 de euro. Având în vedere discrepanţa enormă între sumele pe care Primăria le-a plătit şi rezultatele doamnei Trandafir, solicit rezilierea contractului pentru lipsa clară de performanţă, cu atât mai mult cu cât se doreşte angajarea din nou a unei case de avocatură. Ca avocat şi consilier, sumele sunt absolut aberante. (…) Cabinetul de avocatură care a lucrat pe dosarul Cetăţuia a facturat către Primăria Braşov, pe cinci ani, cât a durat procesul, care a fost câştigat, suma de 10.000 de lei, cea mai mare pe care a plătit-o municipalitatea braşoveană pentru servicii juridice”, a spus consilierul Marius Potea.

Cu acelaşi prilej, consilierul PNL Pamela Diaconu a ridicat problema existenţei temeiului legal şi a oportunităţii angajării unor servicii de reprezentare juridică de către o casă de avocatură, în procesele aflate pe rolul Tribunalului Bucureşti, cu dezvoltatorul imobiliar American Dream, pierdute de vechea conducere liberală a Primăriei Braşov, în care este vorba de sancţiuni pentru primarul municipiului Braşov pentru nepunerea în executare a unor hotărâri judecătoreşti.

Proiectul de hotărâre a fost respins, nefiind votat de reprezentanţii PNL şi PSD, întrunind doar 12 voturi “pentru”, 3 “împotrivă” şi 8 abţineri.

“Orice comentarii mi se par similare celor pe care le faci la jumătatea unui meci, când ţi se pare că echipa nu joacă bine şi hai s-o scoatem de pe teren”, a afirmat în replică primarul Allen Coliban, referindu-se la rezilierea contractului.


Ultimele stiri
Jurnalistul Ovidiu Vanghele nu va mai fi primit la conferințele de presă de la Cotroceni pe motiv că…

Reacții din rândul magistraților, după ce Nicușor Dan le-a cerut dovezi referitoare la abuzurile din justiție. Aceștia acuză…

Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează