Confidenţialitate


Brașov: Prima sentință în dosarul exploziei de la Moara Șapte Spice


Brașov: Prima sentință în dosarul exploziei de la Moara Șapte Spice

Instanța a pronunțat prima sentință în dosarul exploziei produse la Moara Șapte Spice din Brașov.

În 2015, două persoane au murit și alte cinci au fost rănite.

Deflagrația s-a produs în timp ce, în apropiere se desfășura un meci de fotbal.

Directorul societății a fost condamnat la închisoare cu suspendare și obligativitatea de a achita despăguri și daune în valoare de jumătate de milion de euro.

Decizia poate fi atacată cu recurs.

Soluția pe scurt

I) În baza art. 349 al. 2 Cod penal condamnă inculpata S.C. ŞAPTE SPICE S.A. la pedeapsa de 180 de zile amendă a câte 2000 lei/zi amendă pentru săvârșirea infracțiunii de neluare a măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă. În baza 255 alin.1,2 Cod penal condamnă inculpata S.C. ŞAPTE SPICE S.A. la pedeapsa de 330 de zile amendă a câte 2000 lei/zi amendă pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere din culpă.

În baza art.39 alin.1 lit.c Cod penal contopeşte pedepsele mai sus aplicate, pedeapsa rezultantă fiind de 390 de zile amendă a a câte 2000 lei/zi amendă, respectiv 780.000 de lei.

II) În baza art. 349 al. 2 Cod penal condamnă inculpatul Rizea Sorin (directorul societății la acea dată – n.r.) la pedeapsa de 7 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de neluare a măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă prev. de 349 al. 2 Cod penal . În baza art.91 Cod penal suspendă sub supraveghere executarea pedepsei aplicate pe o durată de 2 ani reprezentând termen de supraveghere şi care începe să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii.

În baza art.93 alin.1 şi 93 alin.2 lit.b Cod penal pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Braşov la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă şi următoarea obligaţie: -să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 Cod penal impune inculpatului să execute următoarea obligaţie: – să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 80 de zile la o instituţie din subordinea Consiliului Local Brașov sau din subordinea Consiliului Judeţean Braşov. Atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere.

Admite acţiunile civile promovate în cadrul procesului penal de părţile civile Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov, Spitalului Clinic de Urgență București şi Inspectoratului General de Aviație şi pe cale de consecinţă va obliga inculpata SC 7 SPICE SA să plătească:

– suma de 46.928,06 lei Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov reprezentând contravaloarea prestațiilor medico-sanitare acordate victimelor Mardare Cornelia, Ciolan Adrian și Gavrilescu Ioan.
– suma de 816,07 lei Spitalului Clinic de Urgență București reprezentând contravaloare transport inter-clinic Gavrilescu Ioan
– suma de 6222,686 lei Inspectoratului General de Aviație reprezentând contravaloare transport Gavrilescu Ioan.

Admite în parte acţiunile civile promovate în cadrul procesului penal de părţile civile Gavrilescu Monica, Gavrilescu Ionela, Cristea Romina, Mardare Corneliu, Ciolan Ionuț și Milu Irina şi pe cale de consecinţă obligă inculpata SC 7 SPICE SA să plătească acestora următoarele sume de bani:

– echivalentul în lei la data plăţii la cursul BNR a 50.000 de euro pentru fiecare dintre părţile civile Gavrilescu Monica, Gavrilescu Ionela, Cristea Romina, Mardare Corneliu.
-echivalentul în lei la data plăţii la cursul BNR a 30.000 de euro pentru fiecare dintre părţile civile Ciolan Ionuț și Milu Irina.

Respinge restul pretenţiilor formulate. În baza art.276 Cod de procedură penală obligă inculpata SC 7 SPICE SA să plătească părţilor civile Cristea Romina și Mardare Corneliu câte 5.000 de lei cu titlul de cheltuieli judiciare făcute de aceştia.

În baza art.276 Cod de procedură penală obligă inculpata SC 7 SPICE SA să plătească părţilor civile Gavrilescu Monica și Gavrilescu Ionela câte 3.500 de lei cu titlul de cheltuieli judiciare făcute de aceştia. În baza art.274 alin.2 Cod de procedură penală obligă inculpaţii să plătească statului cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat, sumele de 2.500 de lei pentru inculpata SC 7 SPICE SA şi de 1000 de lei pentru inculpatul Rizea Sorin.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.


Ultimele stiri
Cele trei moțiuni simple depuse la Senat de AUR și de grupul Pace-Întâi România au fost respinse |…

Mihaela Nabăr, World Vision România, despre limitarea accesului copiilor la rețelele de socializare: „Cei care le folosesc nu…

Ministrul Culturii, despre programul pilot care stabilește norma de opt ore de muncă pentru actori: Vizează evidențierea orelor…

Reprezentanții Rezervației Delta Dunării și autoritățile locale au organizat o amplă acțiune de verificare în Grindul Dranov, după…

Guvernul de la Budapesta a permis funcționarea unei fabrici de baterii, deși se știe că a provocat intoxicații…

Începe procesul lui Călin Georgescu pentru propagandă legionară. Tribunalul București a respins contestația depusă de fostul candidat la…

Insula Capri va interzice accesul grupurilor de peste 40 de vizitatori pentru a reduce aglomerația. Și ghizii vor…

Academia Europa FM. Cine ne apără copiii într-o lume dominată de algoritmi? Invitați sunt Mihaela Nabăr, Vlad Zaha…

Blocul Național Sindical cere eurodeputaților români să susțină raportul Danielsson pentru protecția lucrătorilor | AUDIO

Reacția UNITER despre proiectul pilot al Ministerului Culturii, care impune actorilor să stea opt ore la serviciu: „Nici…