Confidenţialitate


Brânza frământată de Sângeorz şi cârnaţii din Ţinutul Grăniceresc pot deveni produse tradiționale


Brânza frământată de Sângeorz şi cârnaţii din Ţinutul Grăniceresc pot deveni produse tradiționale

Produse care datează din secolul al 18-lea, brânza frământată de Sângeorz Băi şi cârnaţii din Ţinutul Grăniceresc sunt în procedură de atestare națională la Ministerul Agriculturii.

Acestea au fost promovate în cadrul Festivalului Produselor Tradiţionale Româneşti  în care studenții de la Facultatea de Agricultură trebuie să prezente un produs alimentar inedit, din regiunea din care provin ei.

Organizatorul festivalului, Avram Fiţiu, a declarat, luni, că un produs tradiţional românesc poate fi promovat la Bruxelles astfel încât şi România să aibă măcar 50 – 100 de produse autentice la nivel european.

”Dacă vrem să construim un demers de marketing la nivel european încât tot ce avem ca produs autentic românesc să poată intra în competiţie cu un produs la nivel european, este nevoie de o procedură, care începe, de aici, de la Festivalul Produselor Tradiţionale Româneşti, de la un caiet de sarcini prin care se construieşte o poveste unui produs. În momentul în care fiecare student construieşte povestea, Ministerul Agriculturii poate atesta produsul ca fiind unul tradiţional la nivel naţional, după care caietul de sarcini va fi trimis pe procedură europeană la Bruxelles, astfel încât şi România să aibă măcar 50 – 100 de produse autentice la nivel european. Doi studenţi au prezentat caiete de sarcini pentru brânza frământată de Sângeorz Băi şi cârnaţi din Ţinutul Grăniceresc, din Poiana Ilvei, care în două săptămâni vor face obiectul procedurii oficiale de atestare naţională la Ministerul Agriculturii”, a spus Fiţiu.

Brânza frământată de Sângeorz Băi ar fi menţionată în documente încă din 1770, dar ar putea fi de fapt mult mai veche. Acest produs este făcut din care provine de la vaci de rasă românească.

“Păşunea pe care pasc vitele se află la o altitudine de 1.800 m în apropierea Munţilor Rodnei. Gustul ei este puţin usturoiat, iar compoziţia este foarte fină. Se prepară de către baciul de la stână şi se ţine în bărbânţă, o putină de lemn. “, a afirmat Cristian Bodea, tânărul care a promovat acest produs.

Cârnaţii din Ţinutul Grăniceresc, combină mai multe feluri de carne – de vită, oaie şi porc și sunt condimentați cu cu cimbrişor de câmp. Sunt atestați din 1762. Acest tip de cârnaţi se prelucrează manual şi sunt afumați două zile cu lemn de prun, pentru a-i da un miros specific şi o savoare aparte. Este o reţetă specifică zonei Poiana Ilvei, susține Bogdan Roşca, care a prezentat rețeta.

Acest festival, organizat anual, își propune să spijine cât mai multe produse românești să ajungă competitive la nivel european.

Țara noastră are, până în momentul de faţă, doar câteva produse recunoscute la nivel european, în timp ce altă ţări au câteva sute.


Ultimele stiri
Când vor fi puse în vânzare biletele pentru meciul Slovacia – România | AUDIO

Aeroportul din Arad va fi restructurat. Nu mai are zboruri regulate din 2015 | AUDIO

Rafinăriile Petromidia și Vega revin la capacitate maximă, după finalizarea reviziilor de către Rompetrol | AUDIO

Social-democrații discută ieșirea de la guvernare la întâlniri regionale. Sorin Grindeanu anunță trei scenarii posibile | AUDIO

Cum folosim corect aplicațiile AI: de ce chatbot-urile tind să ne dea dreptate | AUDIO

România trece la ora de vară în noaptea de 28 spre 29 martie 2026. Ce țări europene nu…

România și Slovacia întăresc cooperarea. Ilie Bolojan și Robert Fico au discutat despre legăturile privind infrastructura de energie…

Pacienții vor putea beneficia de teleradiologie și de interpretarea la distanță a investigațiilor imagistice | AUDIO

Uniunea Europeană introduce o nouă taxă „de procesare” pentru coletele mici care ajung în statele membre din afara…

SONDAJ: Trei din zece angajați români se tem că ar putea pierde locul de muncă din cauza contextului…