Confidenţialitate


BOTOȘANI: A fost prins deținutul care nu s-a întors în penitenciar după învoire


BOTOȘANI: A fost prins deținutul care nu s-a întors în penitenciar după învoire

Deţinutul care a fost dat în urmărire după ce nu a revenit în penitenciar după o permisie de 24 de ore a fost prins. Bărbatul, condamnat la 15 ani de închisoare pentru viol, a fost depistat pe raza localității Ripiceni din județul Botoșani, în urma unei acțiuni comune desfășurate de polițiști și angajați ai Penitenciarului.

“Reiterăm faptul că, în legătură cu fapta săvârșită va fi sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoșani. De asemenea, pentru persoana condamnată se va declanşa procedura disciplinară şi, în funcţie de rezultatele acesteia, se vor dispune măsurile legale. Având în vedere faptul că fapta săvârşită de deţinutul în cauză este asimilată evadării, menționăm că aceasta se pedepseşte conform prevederilor art. 285 din Codul Penal, cu închisoare de la şase luni la trei ani”, potrivit comunicatului transmis de poliție.

Deținutul executa pedeapsa în regim semideschis, aflându-se în perioada premergătoare analizei în comisia de liberare condiţionată, respectiv luna iulie 2019. El a fost învoit, duminică, pentru a merge acasă pentru 24 de ore, iar luni, la ora 14.00 nu s-a prezentat la unitatea de detenţie, fiind dat în urmărire naţională.


Ultimele stiri
Social-democrații discută ieșirea de la guvernare la întâlniri regionale. Sorin Grindeanu anunță trei scenarii posibile | AUDIO

Cum folosim corect aplicațiile AI: de ce chatbot-urile tind să ne dea dreptate | AUDIO

România trece la ora de vară în noaptea de 28 spre 29 martie 2026. Ce țări europene nu…

România și Slovacia întăresc cooperarea. Ilie Bolojan și Robert Fico au discutat despre legăturile privind infrastructura de energie…

Pacienții vor putea beneficia de teleradiologie și de interpretarea la distanță a investigațiilor imagistice | AUDIO

Uniunea Europeană introduce o nouă taxă „de procesare” pentru coletele mici care ajung în statele membre din afara…

SONDAJ: Trei din zece angajați români se tem că ar putea pierde locul de muncă din cauza contextului…

Românii vor primi notificări când consumul de electricitate sau gaze se apropie de limita prevăzută în contractul cu…

OUG pentru carburanți, publicată în Monitorul Oficial. Adaosul la benzină și motorină, plafonat la nivelul mediu din 2025.…

Presa turcă laudă perfomanța jucătorilor săi în urma meciului cu România: „Arda Güler a făcut diferența” | AUDIO